Proaspăt validat ca președinte interimar, Crin Antonescu a intrat în direct la România TV, unde a lăsat de înțeles că acuzațiile de încălcare a democrației venite atât din partea adversarilor politici interni, cât și de mai marii UE nu mai sunt fondate.
„Decizia de interimat nu schimbă cu nimic lucrurile. E foarte importantă decizia, deoarece nici în lupta propagandfistică internă, nici externă, nu se mai poate vinde așa-zisa lovitură de stat sau încălcarea statului de drept. Hotărârile celor două camere pot fi atacate la CCR. S-a vorbit excesiv de deciziile CCR. S-a demonstrat ce era de demonstrat. Nu a fost nici un fel de lovitură de stat, nici un fel de derapaj de la democrație. S-a respectat statul de drept. Conslierii lui Băsescu au intrat deja în concediu, ceea ce înseamnă că nu pot angaja alți consilieri. Dar voi vedea”, a declarat Antonescu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Unica.ro
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere