Liderul liberarilor a declarat că că a avut o discuţie cu Victor Ponta pe această temă, care însă nu s-a finalizat cu o decizie formală.
„În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.), eu m-am aflat într-o vizită oficială în Croaţia. (…) Am avut o discuţie, nu o decizie formală, am avut o discuţie înainte de vot cu domnul Ponta (…)”, a precizat Antonescu, potrivit Realitatea TV.
Cei doi lideri au convenit ca parlamentarii USL să exprime prin vot ideea că referendumul este inoportun. Crin Antonescu susţine că au existat unele neînţelegeri în legătură cu ce se votează.
„În legătură cu poziţia Parlamentului faţă de oportunitatea referendumului cerut de domnul Băsescu, am discutat cu domnul Ponta şi, cu termenul domniei sale, îl citez, am convenit că vom exprima prin votul nostru ideea că este inoportun acest referendum. Asta a fost înţelegerea, nu a fost, ca să spun aşa, o decizie oficială şi, în legătură cu votul de ieri, părerea mea e că au fost nişte neînţelegeri în legătură cu ce se votează. Dar mai mult de atât nu aş dezvolta, până la urmă fondul problemei nu se schimbă”, a spus Antonescu.
El a spus că Parlamentul nu-l poate împiedica pe şeful statului, în termenii actuali ai Constituţiei, să facă referendum când vrea, respectiv „în fiecare săptămână” şi a precizat că de aceea se va şi modifica Legea fundamentală în sensul acesta.
„Parlamentul este însă consultat şi îi spune o poziţie în legătură cu asta, dacă el crede că e cazul sau nu e cazul să se facă referendum. Avizul este pur consultativ, preşedintele nu poate fi împiedicat, nimeni nu are de gând să încalce Constituţia în sensul de a-l împiedica pe preşedinte. Când va da decretul de iniţiere a referendumului, Guvernul va proceda în consecinţă”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind votul de marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu „nu este adevărat” şi că a fost convenit „contrariul”.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News