RĂSPUNS: În România, se fac anual circa 55.000 de operații de cataractă. Potrivit legislației, orice persoană care este asigurată la sănătate poate solicita casei de asigurări de sănătate de care aparține o decizie de procurare a dispozitivului medical: „lentilă intraoculară” (cristalinul). Suma decontată, în prezent, de sistemul de asigurări de sănătate pentru cristalin este de 299,10 lei. Această sumă acoperă costurile celui mai ieftin cristalin de pe piață. Dacă doriți un cristalin mai de calitate, va trebui să suportați dumneavoastră costurile, un cristalin de calitate mai bună, costând în jur de 1.000 de lei, dar poate ajunge și la câteva mii. Pentru a beneficia, trebuie să întocmiți un dosar medical, pe care îl veți depune la casa de asigurări de sănătate de care aparțineți. Pe lângă cererea tipizată, dosarul trebuie să conțină prescripţia medicală pentru protezarea vizuală (valabilă 30 de zile de la emitere), precum și biometria, eliberată de un furnizor de servicii medicale, în contract cu casa de asigurări de sănătate.
Citește și: Contractul-cadru pentru acordarea asistenței medicale în 2018, în vigoare din 1 aprilie
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!