„În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. 1969 cu aplic. art. 5 C.p. dispune contopirea pedepselor anterior menţionate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti, care nu este definitivă, scrie Mediafax.

Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Fostul acţionar dinamovist a fost închis în Penitenciarul rahova la jumătate de an după ce a fost eliberat condiţionat.

Cristi Borcea este acuzat în acest dosar că a prejudiciat statul român cu aproximativ 28 de milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, Borcea s-a asociat cu Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu (şi ei condamnaţi în acest dosar), în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA.

În primă instanţă, Cristi Borcea a fost achitat de judecători, însă la apel a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Acest lucru înseamnă că Borcea se întoarce după gratii la şapte luni de când a fost eliberat condiţionat.

În iulie 2018, el a ieşit din închisoare, după ce a executat patru ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, în care a fost condamnat la o pedeapsă şase ani şi patru luni. În acest dosar, instrumentat de DNA, Borcea a fost condamnat alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.

Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind spălaţi prin intermediul unor firme off-shore.

Cristi Borcea mai este cercetat într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii l-au plasat sub control judiciar, după ce omul de afaceri a plătit o cauţiune de 2 milioane de lei.


Citește și: Cum a recuperat DIICOT inventarul Tezaurului României de la Moscova, după ce a aflat că dosarul este negociat cu oameni de afaceri ruși!


 

Urmărește-ne pe Google News