“Pe mine fotbalul m-a băgat la pușcărie! Am stat în celulă cu Giovanni și cu Victor. A fost cel mai mare noroc al meu. Am eu adrenalină, dar dacă nu-i aveam pe Giovanni și pe Victor eram terminat. Eu sunt o fire mai sensibilă, iar până mi-am revenit… În schimb, ei erau mai tari decât mine. La început, Giovanni a fost cel care ne îndruma. El era șeful. Bine, pe oriunde a fost el a fost șef!“, își începe confesiunea fostul acționar dinamovist.
Vezi AICI toată emisiunea.
Era plin de șobolani! Când mă duceam la baie, îl sculam pe Victor. Erau d-alea turcești… Dădeam cu bidonul în ușă să fugă! Când am văzut prima dată, într-o noapte… Atunci l-am sculat pe Victor și apoi nu mă duceam singur niciodată
Cristi Borcea
Celulă la Jilava de zece metri pătrați
În perioada în care a fost încarcerat la Jilava s-a scris de mai multe ori că beneficia de condiții de lux.
“De unde celulă de lux? Era un spectacol când veneau controalele să vadă celula lui Borcea. A venit și doamna ministru în control! Eram câte 12 în cameră. Dușul era pe hol, la 500 de metri. Unde era luxul? Nici la Poarta Albă, nici la Jilava n-aveau duș în cameră. La Jilava avea pe secție dușul și făceam 200 de persoane într-o singură oră! Eu n-am stat niciodată doar cu Victor și Giovanni. De exemplu, la Jilava eram 4. Am stat eu cu Victor și cu alți doi. Dar celula era de 10 metri pătrați, fără duș, iar jumătate din cameră era baia”, dezvăluie Borcea.
“Am lucrat la spălătorie, dădeam cu mopul”
Închis pentru 5 ani, Borcea recunoaște activitățile pe care le-a avut în spatele gratiilor: “Am lucrat la spălătorie, am lucrat pe hol, unde dădeam cu mopul. Acum acasă sunt meseriaș! Am lucrat și la centrala termică, dădeam drumul la apa caldă, o opream. În primii trei ani aveam apă caldă la dușuri doar de două ori pe săptămână, după se dădea o oră pe zi. Am fost prăbușit! Dar m-a luat Giovanni și mi-a dat o palmă. Și-acum iau Xanax, Imovane, Dormicum și Diazepam!”.
Când am venit la Jilava aveam Digi. Avantaje și dezavantaje au fost în ambele părți. Nu mai vreau nicăieri acum, e prea mult! Condiții bune nu sunt nicăieri. Pușcăria e pușcărie! La ora 7 se închide ușa! Am avut zece controale, a venit și ministrul Prună, pentru că apăreau tot felul de articole. Păi, la Poarta Albă aveam câte trei rânduri de paturi!
Cristi Borcea
“N-am fost niciodată la camera nupțială”
Omul de afaceri are în acest moment nouă copii, trei dintre ei cu actuala soție, Valentina Pelinel.
“Am reușit să-mi adun toți copiii anul trecut, în vară. Eu eram în detenție și-am avut permisie să ies cinci zile din penitenciar. Atunci i-am văzut pe toți. Cu copiii din America, cu Alex și Gloria, e mai greu. De exemplu, Coco, băiatul meu, e tot dinamovist. Are 17 ani. Bine, toți sunt dinamoviști. Sângele apă nu se face”, spune Borcea. Acesta mai dezvăluie: “Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria din cea de-a doua căsătorie (n.r. – cu Alina Vidican). Dar n-am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”.
La pușcărie sunt camere de luat vederi peste tot. Totul este monitorizat! A ieșit un nebun și a zis că Valentina venea la mine pe secție… Ca să intri, în primul rând, nu ai voie cu nimic, treci prin camere, prin filtre. Mergeai câte un kilometru ca să ajungi până la secție. Am mai auzit-o și p-asta cu sala de fitness. La Jilava era o sală mică de sport, iar la Poarta Albă nu exista așa ceva
Cristi Borcea:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro