Borcea şi Castellano, acţionari în cotă de 50-50 ai firmei Giotat Holding SRL, intrată în faliment din aprilie anul trecut, au fost daţi în judecată de Primcom SA, proprietar al spaţiului din bulevardul Ion Mihalache din Capitală, acolo unde cei doi amenajaseră o sală de sport. Respectiva societate arată, în actele depuse la instanţă şi studiate de reporterii ziarului Libertatea, că deşi iniţial totul mergea ca pe roate, iar sala de sport a celor doi era una cu lipici la oamenii cu bani, aceştia ar fi întrerupt, la un moment dat, orice plată. Aşa s-ar fi ajuns în situaţia în care firma pe care o patronau ar fi strâns numai la chirie datorii de peste 116.000 de euro şi încă peste 22.000 de euro restanţe la întreţinere. Datoriile însumate, de circa 140.000 de euro, au atras implicit falimentul societăţii deţinute de Borcea şi Castellano.

Au câştigat în primă instanţă

Aceştia sunt acuzaţi de Primcom SA că ar fi falimentat intenţionat Giotat Holding SRL şi imediat după asta ar fi deschis o altă firmă, cu acelaşi obiect de activitate, unde ar fi mutat şi aparatele din vechea locaţie, singurele bunuri care ar fi putut fi vândute în contul datoriilor. În aceste condiţii, principalul creditor n-ar mai fi avut de unde să-şi recupereze banii, aşa că a cerut în instanţă tragerea la răspundere a celor doi, plus Paul Deneş, fostul angajat al acestora pe funcţia de administrator al Giotat. Borcea – care în prezent este închis ca urmare a condamnării în dosarul transferurilor de jucători, Castellano şi Deneş au avut baftă în primă instanţă şi, în aprilie anul acesta, au câştigat procesul.
Creditorul insistă însă să-şi primească banii de la cei trei, drept pentru care a contestat sentinţa la instanţa superioară, Curtea de Apel Bucureşti. Aici, hotărârea aşteptată la finalul lunii va fi definitivă. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News