Textul publicat de prezentatorul de televiziune Cristi Bancu pe blogul său

„Media – care, deseori, îşi închipuie că în spatele graniţelor sale se află întreg Universul – se frământă până la cer în legătură cu pictorialul făcut sieşi de Elena Udrea pentru revista VIVA!. Moralitatea se aşează în faţa cifrelor de business şi brand awareness. E firesc să avem o imagine idilizată a unui om care are o condamnare şi nu se prezintă să o ispăşească?
Să privim puţin în urmă.

Iulie 2013. Reputata revistă muzicală de peste Ocean „Rolling Stone” – o apariţie aspiraţională pentru orice iubitor de muzică şi de interviuri cu giganţii showbizului planetar – bulversează fanii şi opinia publică americană, publicând pe coperta sa imaginea „a la Jim Morrison”, sub titlul „The Bomber” a lui Dzohar Tsarnaev, unul dintre fraţii, radicalizaţi de Islam, care au pus o bombă la maratonul de la Boston, soldat cu morţi şi sute de răniţi.

Imaginea de poet avangardist a ucigaşului e completată cu subtitlul „Cum un student popular, cu un viitor promiţător, a căzut în braţele Islamului şi a devenit un monstru”.

Cristi Brancu, despre coperta VIVA! cu Elena Udrea: "Concluzia? E o lovitură. Cu pierderi colaterale"
„Rolling Stone” a polarizat incredibil fanii. Nucleul dur s-a simţit trădat şi nu s-a regăsit în imaginea lui Dzohar. Moraliştii au exclamat: transformaţi într-un erou aspiraţional pentru tineri un criminal! Curioşii fără scrupule au replicat: e bine să ştim povstea, aşa cum este, pentru ca tinerii să înţeleagă capcanele unei vârste delicate în mileniul trei!
Mercenarii au strigat acuzator: vreţi să creşteţi tirajul cu bombe de tabloid! Foame de bani!

Se ascute lupta ideologică în PSD. Social-democrația a devenit sorosism, linia corectă este (ultra)conservatorismul
Recomandări
Se ascute lupta ideologică în PSD. Social-democrația a devenit sorosism, linia corectă este (ultra)conservatorismul

BBC titrează fără ocolişuri: „Rolling Stone” apără criminalul din Boston.
USA Today are o privire de ansamblu: priviţi istoricul revistei! Au avut mereu păreri politice caustice. În 1970, celebrul criminal Charles Manson a fost copertă la „Rolling Stone”.

Rezultatul?
Să ne întoarcem la cifre. La chioşcurile de presă, revista a avut o dublare de vânzari. Dar doar cinci la sută din tiraj era la vânzare directă, restul erau abonamente. Impactul asupra tirajului a fost, in ansamblu, mediocru.
Prestigiul a fost făcut bucaţi în mare parte.
A meritat?
Păstrând proporţiile, VIVA! nu pune pe copertă un criminal, dar condamnarea Elenei Udrea există şi pentru publicul de la chioşc, fuga ei e privită cu ură, în proporţii considerabile.

Rolling Ston îl etichetează ca monstru în prima frază. Apariţia Elenei Udrea este aseptică politic. Ar fi fost măcar de pomenit statutul doamnei de pe copertă.

VIVA! este însă un brand aspiraţional de 20 de ani, cu petreceri glamour, coperte râvnite de toate vedetele şi o ţintă predilectă a agenţiilor de publicitate care mai cred în print şi în presa glossy.

În anul în care agenţii de publicitate îşi închid porţile pentru ca toţi să meargă la mitinguri „anti”, la ce să ne aşteptăm?

Angajatul școlii din Păușești, Iași, acuzat că a bătut un elev, susține că a fost provocat: „Mama lui e dificilă, credea că-i dă certificat medico-legal dacă-i trag o palmă”
Recomandări
Angajatul școlii din Păușești, Iași, acuzat că a bătut un elev, susține că a fost provocat: „Mama lui e dificilă, credea că-i dă certificat medico-legal dacă-i trag o palmă”

Să nu uităm însă că rămânem o naţie de ipocriţi care solicită cu vehemenţă personaje curate şi anvergură în presa dedicată vedetelor, iar când acestea sunt oferite, efectul public este mai mic decât o jumătate de ştire cu Bianca Drăguşanu.
VIVA!. Ce are de câştigat? Exemplare vândute în plus? Da. Şi cam atât. Brand awareness? Mi-e teamă că publicul nou nu face parte chiar din pedigree-ul revistei.

Ce are de pierdut? O pătare a imaginii? În parte, da, dar memoria publică e scurtă şi la petrecerea „VIVA!” de anul viitor, vedetele se vor înghesui cu aceeaşi verva.

Criteriile morale? Sunt acolo unde merităm. Acolo unde singuri le plasăm.
Concluzia? E o lovitură. Cu pierderi colaterale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Libertateapentrufemei.ro
Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Mutările perfecte care ar scoate garantat România din izolare și ar rezolva problema dezbinării UE. Expert: „E nevoie de un Snagov 2”
Adevarul.ro
Mutările perfecte care ar scoate garantat România din izolare și ar rezolva problema dezbinării UE. Expert: „E nevoie de un Snagov 2”
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Observatornews.ro
Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună
Horoscop 22 februarie 2025. Gemenii au ocazia să ajungă la concluzii deosebit de utile, care vor rezuma foarte bine experiența acumulată
HOROSCOP
Horoscop 22 februarie 2025. Gemenii au ocazia să ajungă la concluzii deosebit de utile, care vor rezuma foarte bine experiența acumulată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI