Fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii între ianuarie 2011 – ianuarie 2017, Danilet, judecător la Tribunalul Cluj, a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare, despre care fostul judecător a susţinut că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.
În mai, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii l-a exclus pentru a doua oară din magistratură pentru „abateri disciplinare, constând în apartenenţa la o formaţiune politică şi desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Iar în iulie, potrivit HotNews, Danileț a fost exclus pentru a treia oară din magistratură de către Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară, „pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență”.
În urma deciziilor CSM, el nu mai are dreptul de a judeca, adică de a merge la serviciu și nici nu mai primește salariu.
De asemenea, prin același decret semnat de Maia Sandu, și fostului șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România, Daniel-Marius Staicu, i-a fost conferită cetățenia Republicii Moldova.
Foto: Inquam
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro