Cristi Dănileț, despre revocarea șefei DNA. Judecătorul spune că politicul nu are ce căută atunci când vine vorba de o decizie de acest fel și că motivele trebuie să fie unele noi, nu cele care reies din urma unor controale a căror rapoarte au fost deja aprobate de CSM. 

Judecătorul Cristi Dănileț, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii, vine cu lămuriri în ceea ce privește demiterea Codruței Kovesi de la șefia DNA, spunând că ce i se impută acum acesteia nu sunt lucruri neștiute. „Anul trecut s-au făcut două controale la PICCJ și DNA. Activitatea a fost considerată de o instituție constituțională – CSM – ca fiind una eficientă. Hotărârile CSM de aprobare a acestor rapoarte sunt publice și neinfirmate de vreo altă autoritate a statului. Cine cere decapitarea acestor unități de parchet trebuie să aibă motive noi, neavute în vedere de aceste rapoarte. Respectivele motive noi trebuie verificate de CSM în momentul acordării avizului la propunerea de revocare”, a explicat Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.

Acesta arată și că politicul nu are ce căuta în luarea unor astfel de decizii. „Singura autoritate a statului care gestionează cariera magistraților este CSM – acesta e rostul pentru care a fost creat. Orice intruziune a politicului este inacceptabilă. De aceea, implicarea unor instituții politice în numirea sau revocarea magistraților trebuie să țină seama de avizul CSM. Altfel, se numește imixtiune a politicului în magistratură!”

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Într-o postare mai veche de pe blogul său, Cristi Dănileț arată și în ce condiții se poate revoca un procuror, lucru ce implică trei factori decizionali: ministrul justiției propune, CSM avizează, Președintele decide.

Când poate fi revocat un procuror

Există niște situații speciale în care se poate face o revocare. Potrivit postării lui Cristi Dănileț din 2017:

„Motivele de revocare sunt următoarele trei:

  1. a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere (se descoperă că a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu aceasta, că are un interes personal în ocuparea funcției de conducere ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, că la data numirii nu avea vechimea minimă necesară);
  2. b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă (folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite – rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în cadrul instanţelor sau parchetelor), comportamentul şi comunicarea (comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii, persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul instanţei sau parchetului şi transparenţa actului de conducere), asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale (capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă);
  3. c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare (ceea ce implic sesizare adresată Inspecției Judiciare, trimiterea dosarului la secția de procurori a CSM, aplicarea unei sancțiuni, judecarea recursului la ICCJ).

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Așadar, cu privire la procurorii care ocupă pozițiile de la vârful Ministerului Public, două chestiuni trebuie luate în considerare: pe de o parte, cine face numirea și conform căror criterii (pentru a împiedica influențele politice), iar pe de altă parte cine îi poate revoca din funcție și pentru ce motive (pentru a împiedica presiunile politice).”

Imediat după informarea de presă a Ministrului Justiției, Tudorel Toader, în cadrul căreia a cerut revocarea șefei DNA, mii de oameni au protestat în Piața Victoriei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI