Accidentul a avut loc vineri după-amiază pe o stradă dintre blocuri în Dumbrăvița, lângă Timișoara, și a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Cristi Dunca, 27 de ani, la volanul unei camionete, a lovit ușor un băiețel de 6 ani pe bicicletă care a țâșnit dintre mașinile parcate în dreapta șoferului.

Impactul, unul nu foarte violent, pentru că Dunca nu avea viteză, l-a trântit pe băiețel de pe bicicletă. Copilul s-a ridicat singur de pe asfalt înainte să ajungă la el un adult care a văzut întreaga scenă.

„La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizați de reprezentanții Spitalului de Copii Louis Țurcanu, din municipiul Timișoara, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 14.00, la spital s-a prezentat un minor, în vârstă de 6 ani, însoțit de mama lui, pentru investigații medicale, în urma unui accident rutier petrecut în cursul zilei de 14.10.2022, în jurul orei 18.00, pe strada Barcelona, din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au constatat că în cursul zilei de 14 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism pe strada Barcelona din localitatea Dumbrăvița, iar la un moment dat a surprins și accidentat un băiat, în vârstă de 6 ani, care a traversat strada pe bicicletă fără să se asigure, nesupravegheat și neînsoțiț, în urma impactului rezultând rănirea minorului.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Cristi Dunca se apără și spune că a plecat de la locul accidentului după ce părinții copilului au venit și au refuzat inițial să-l ducă la spital pe cel mic.

„Nici măcar nu eram pe drum. Aveam 5 km/h. Am ieşit din parcare şi a intrat din plin în mine. Nu am plecat de acolo. L-am lăsat pe mâna adulţilor care erau în faţa blocului. M-am asigurat că este în regulă. Copilul nu avea nimic. Nici măcar nu a mai plâns, s-a liniştit şi am plecat. Nu a fost accident. Nu mă ascund. Nu am fugit de la accident”, a spus tânărul șofer, pentru Observator.

A doua zi însă mama copilului rănit s-a prezentat cu acesta la spital, iar conducerea spitalului a anunţat poliţia. „Pentru împăcarea noastră, deoarece copilul spunea că îl dor spatele şi piciorul, a doua zi am zis să mergem să vedem. Am zis că stăm aşa, stăm aşa şi poate apar complicaţii”, a declarat tatăl copilului.

Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News