„Este deja acasă. M-a sunat astăzi de la Munchen să-mi spună că se urcă în avion şi să vin să îl iau de la aeroport”, a a declarat pentru Mediafax  Cosmin Nicoară, managerul trupei Iris.

De la transplantul hepatic care a avut loc pe 24 martie, donatorul fiiind chiar soţia acestuia, Rodica, solistul trupei Iris a mai suferit două intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea starea de sănătate a soţilor Minculescu este bună, aceştia urmând să-şi petrească Paştele acasă, în familie. Solistul trupei Iris a primit însă câteva restricţii din partea medicilor, el neavând voie să iasă din casă sau să primească vizite.

În vârstă de 50 de ani, Minculescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său.

Urmărește-ne pe Google News