Moartea violenta a directorului adjunct al Administratiei Strazilor, Cristian Olteanu, survenita la patru ani de la sinuciderea lui Adrian Petre, care pe atunci ocupa aceeasi functie, i-a socat pe oamenii care au lucrat cu cei doi de-a lungul anilor.

Gheorghe Udriste, seful Directiei de Transporturi din Primaria Capitalei, i-a cunoscut pe amandoi si spune ca erau niste oameni extraordinari: ‘I-am cunoscut atat pe Adrian Petre, cel care s-a sinucis, in urma cu aproximativ 4 ani, cat si pe Cristian Olteanu. Amandoi erau oameni vioi, care isi vedeau de treaba si pe care te puteai baza. Nimic din comportamentul lor nu trada ca ceva era in neregula cu ei. Nu stiu ce motive ar fi putut avea sa se sinucida.  Olteanu a lucrat cativa ani chiar la directia condusa de Udriste. ‘A dat un examen pentru postul de adjunct la Administratia Strazilor. A fost o promovare pentru el. Cristi parea un om fericit, ne-a mai spus Udriste.

Ieri, colegii lui Cristian, cel care a murit, duminica noaptea, dupa ce s-a aruncat de la etajul noua al blocului in care locuia, au aprins lumanari la intrarea in biroul lui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News