„Nu există zi fără să aducem cel puțin un condamnat fugar înapoi în țară. Statul român îi urmărește până îi aduce înapoi în țară. A fost extrădat către România și a ajuns încă de azi-noapte, astăzi este în custodia autorităților române, Baicu Cristian”, a spus Alina Gorghiu la conferința de la PNL Câmpulung.
Ministrul PNL al Justiției a adăugat că Cristian Baicu a fost adus tocmai din Republica Dominicană. „Sigur că e frumos și acolo, dar e mai frumos în România, în vremea aceasta este zăpadă”, a spus Gorghiu, care a precizat că de la începutul anului 2023 au fost aduși peste 700 de fugari.
Care au fost acuzațiile
Românul a fost găsit vinovat că face parte dintr-o organizație criminală internațională, pe care, spun anchetatorii, a înființat-o în 2011 și care comitea infracțiuni legate de sisteme și rețele informatice, precum și spălare de bani.
Concret, procurorii DIICOT au acuzat că membrii bandei dețineau tehnologie care permitea citirea și copierea informațiilor criptate stocate în cipurile cardurilor bancare, inclusiv date de identificare și PIN-uri secrete personale. Practic, ei clonau carduri bancare.
Cristian Baicu a fost arestat preventiv în august 2011 și a fost eliberat în septembrie 2012. În februarie 2014, Curtea de Apel Craiova a constatat încetarea măsurii dispuse de judecătorii de la Curtea Supremă și a respins solicitarea procurorilor DIICOT de punere sub control judiciar. După două luni, pe 11 aprilie 2014, Cristian Baicu a fost condamnat definitiv, dar nu a fost găsit de oamenii legii pentru a fi încarcerat.
Cristian Baicu a fost reținut pe 10 martie anul acesta în Republica Dominicană. Pe numele bărbatului de 47 de ani fusese emisă o notificare roșie de căutare și captură internațională încă din 2016. Poliția Română îl depistase în 2019, în Republica Dominicană.
Un alt fugar care va fi extrădat zilele viitoare este Minel Prina, fostul primar al Slatinei, condamnat la închisoare cu Darius Vâlcov în „dosarul Tablourilor” și fugit în Italia, au declarat vineri dimineață, 8 decembrie, surse judiciare pentru Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro