În Săptămâna Patimilor de dinaintea Paștelui, afaceristul Cristian Burci a petrecut ziua de azi în fața procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Biroul Teritorial Olt, unde a încercat să-i convingă pe anchetatori că nu a condus o rețea de nouă persoane care ar fi prejudiciat bugetul statului cu peste 25 de milioane de lei.

Procurorii  efectuează cercetări privind săvîrşirea infracţiunilor de constituire a unui  grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, conform DIICOT care mai este denumit și Parchetul Antimafie. Anchetatorii nu au anunțat, până la închiderea ediției, dacă îl vor reține 24 de ore pe afacerist.

Rețeaua lui Burci ar fi creat, din 2006 și până acum, un prejudiciu de aproape opt milioane de euro firmei Romvag Caracal, prin “introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice şi societăţi comerciale la care suspecţii deţineau acţiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora”, precizează DIICOT. Romvag Caracal este deținută în acest moment de grupul controlat de Cristi Burci – International Railway Systems SA din Luxemburg, statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și SIF Oltenia.

Pe lângă gaura dată companiei Romvag din Caracal, rețeaua lui Burci ar fi produs și un prejudiciu direct statului în valoare de 25,6 milioane de lei, mai precizează procurori DIICOT.
Cristian Burci, creditat de publicațiile economice cu o avere de circa 100 de milioane de euro, este cunoscut ca un investitor în firme din domeniul transportului feroviar, al alimentației și în mass-media.

Afaceristul controlează grupul de presă Adevărul Holding, care editează Adevărul și Click, dar și postul de televiziune Prima. Burci se mândrea că este patron de presă, motiv pentru care și-a amplasat și biroul în sediul Adevărul Holding. Din acest motiv procurorii DIICOT au descins ieri și la sediul publicațiilor lui Cristi Burci, pentru a-i percheziționa biroul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News