Cristian Diaconescu- date personale

  • Data nașterii:  2 iulie 1959 ( Zodia Rac)
  • Locul nașterii:  orașul București, România
  • Soție:  Mariana Diaconescu
  • Copii:  Cora Alexandra

Cristian Diaconescu și Mariana Diaconescu au împreună o fată, Cora Alexandra. Aceasta a absolvit Facultatea de Drept şi SNSPA. De asemenea, le-a dăruit părinţilor şi nepoţi, Cristian Diaconescu devenind bunic din anul 2020.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Date de contact- Cristian Diaconescu

Facebook: Cristian Diaconescu

Site: cristiandiaconescu.ro

Adresă de e-mail: office@cristiandiaconescu.ro

Telefon: 0744788000

Educație – ce studii are Cristian Diaconescu

În anul 1983, Cristian Diaconescu a absolvit cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept. După Revoluția din 1989, a depus eforturi pentru a-și dezvolta studiile.

În anul 1992, a absolvit cursuri de formare la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor-Viena. În perioada 2004-2007, la Academia de Studii Economice, din Bucureşti, și-a pregătit și susținut teza de doctorat, pe tema „Contractul de Forfetare”, Cristian Diaconescu devenind doctor în Ştiinţe Juridice.

Cristian Diaconescu și Hillary Clinton. FOTO-Profimedia Images

Cariera profesională – ce CV are Cristian Diaconescu

  • 1984 – 1990: Judecător la Judecătoriile SAI şi Sectorul 4 Bucureşti
  • 1990- 1997: Ministerul Afacerilor Externe, diplomat în Misiunea Permanentă a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate de la Viena
  • 1997 – 2000: Ministerul Afacerilor Externe, director al Direcţiei OSCE şi Cooperare cu Structurile Sub-Regionale; director general al Direcţiei Juridice şi Consulare; şef de delegaţie la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului de la Geneva şi Comisia Dunării.
  • 1998 – Negociator, Şeful delegaţiei României în negocierile bilaterale referitoare la: Tratatul privind Regimul Frontierei de Stat romano-ucraniene; Tratatul Politic de Bază între România şi Federaţia Rusă; Legea privind certificatul de maghiar; tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, readmisia, precum şi în domeniul sistemului de măsuri de creştere a încrederii şi securităţii în Europa.
  • 2001 – Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale în MAE.
  • 2004 – Ministrul Justiţiei
  • 2009 – Ministrul Afacerilor Externe
  • 2004 – 2012: Senatul României: vice-preşedinte Comisia pentru Drepturile Omului; preşedinte al Comisiei de Apărare; vice-preşedinte al Senatului.
  • 2012: Ministrul Afacerilor Externe
  • 2012 – 2014: Administraţia Prezidenţială: consilier prezidenţial, Şeful Cancelariei Prezidenţiale
  • 2013 – prezent: Membru al „Grupului Eminent al CTBTO” din cadrul ONU și profesor de Drept Internațional

Cariera politică a lui Cristian Diaconescu

A intrat în Partidul Comunist Român în anul 1982. În anul 2001, a fost numit ca Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale în cadrul Ministerul Afacerilor Externe. Acesta a fost membru PSD, începând cu anul 2002.  

Cristian Diaconescu a primit titlul de Ministru al Justiției în guvernul condus de Adrian Năstase, la începutul anului 2004. La alegerile locale din aprilie 2008, el a fost candidatul PSD-ului la funcția de primar general al Bucureștiului. Acesta s-a clasat pe locul al treilea în primul tur de scrutin, având 12,33% din voturi. 

În decembrie 2008, în urma alegerilor parlamentare, Diaconescu a obținut un mandat de senator de București din partea PSD. A îndeplinit, timp de un an, funcția de ministru de Externe în primul guvern condus de Emil Boc. A demisionat din guvern, în toamna anului 2009, împreună cu toți miniștri PSD. 

Alături de alți parlamentari social-democrați, în anul 2010 a înființat partidul UNPR.  

În ianuarie 2012, Cristian Diaconescu a fost numit ministru de externe în guvernul Emil Boc. Ulterior, după demisia guvernului Boc, a fost desemnat să continue activitatea și în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. 

A demisionat din funcția de senator, la 29 mai 2012, în urma numirii sale în calitatea de șef al Cancelariei Prezidențiale în mandatul președintelui Traian Băsescu. 

Pe data de 30 august 2012, după reinstalarea președintelui Traian Băsescu ca șef al statului, Cristian Diaconescu a revenit în funcția de șef al Cancelariei Prezidențiale. 

Diaconescu a fost unul dintre inițiatorii Fundației Mișcarea Populară, fundație susținută și de Traian Băsescu.  În urma desemnării drept candidat al PMP la alegerile prezidențiale din toamna anului 2014, Diaconescu a demisionat din partid în urma unor neînțelegeri interne. 

Programul politic al lui Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu este un candidat independent la Președinția României.

„Președintele nu e Premier și nu trebuie să facă treaba Guvernului, ci are propriile sale atribuții”, scrie Cristian Diaconescu în programul său electoral.

E foarte important să creștem economic în regiune, și nu numai, asta fiind una din marile mele priorități: voi susține antreprenorii și exportatorii români și voi da o componentă mai puternică pragmatismului în relațiile bilaterale. Vreau să deschid uși pentru succesul românesc în străinătate, în timp ce îi respectăm pe cei care au reușit deja.

În calitate de Președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării voi coordona acțiunea noastră în fața noilor provocări geopolitice, dar și a riscurilor noi, simetrice și asimetrice, precum cybersecuritatea, cu care ne confruntăm în perioada actuala, sprijinind demersurile Guvernului de a aloca 2,5% din PIB ca buget al Apărării.

Trebuie să le oferim siguranță atât românilor, cât și cetățenilor care ne sunt frați, cei din Republica Moldova, stat pe care îl vom sprijini în traiectoria sa europeană”, se arată în programul politic.

Cristian Diaconescu și Hillary Clinton. FOTO-Profimedia Images

Ce trebuie să știi despre Cristian Diaconescu

În cea mai recentă declarație de avere, care a fost depusă în octombrie 2024, Cristian Diaconescu arată faptul că a câștigat suma de 8. 475 lei din cursurile pe care le-a susținut în cadrul Fundației Calea Victoriei. 

De asemenea, încasează o pensie specială de serviciu, de 110.400 lei pe an, de la Ministerul Afacerilor Externe. 

Cristian Diaconescu are și tablouri moștenite, în valoare de 6.000 de euro, dar și două autoturisme, Ford Fiesta din 2017 și un Hyundai Tucson din 2022. 

Acesta deține două locuințe în București: una de 110 mp, cealaltă de 494 mp. A primit o locuință moștenire, de 190 mp, în comuna Stâlpeni, județul Argeș. De asemenea, deține un teren agricol în județul Argeș și două terenuri intravilane în București și Argeș.

Cristian Diaconescu are mai multe împrumuturi bancare, astfel: două credite în valoare totală de 207.618 lei, care au data scadentă în 2027, două credite în valoare totală de 24.000 de lei, care au data scandentă în 2024, dar și un credit de 13.000 de euro, care are data scadentă în 2026. 

Declarații celebre ale lui Cristian Diaconescu

În cadrul unui interviu pe canalul oficial Starea Nației, Cristian Diaconescu a făcut o afirmație: „Apăr țara de război, hoție și prostie!”

Poze cu Cristian Diaconescu

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Alegerile prezidențiale din România se desfășoară pe 24 noiembrie și 8 decembrie 2024. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News