Comentează„Nu cred că există rezerve nici în ceea ce privește SUA, nici printre membrii europeni ai Alianței privind necesitatea de a respinge astfel de solicitări”, a spus vineri Cristian Diaconescu, cu referire la revendicările Rusiei privind retragerea trupelor și a armamentului NATO de pe teritoriul României.
Fostul ministru de externe al României a spus că aceste solicitări sunt unele maximale, dar a avertizat că orice negociere se termină printr-un compromis și că, din acest punct de vedere, „România trebuie să fie extrem de atentă”.
Diaconescu a vorbit totodată despre necesitatea ca România să fie în alertă, în condițiile în care regiunea Mării Negre ar putea fi testată de Rusia, în încercarea lui Putin de a redefini relația cu NATO.
El a amintit că planurile de intervenție a Rusiei cuprind și o componentă care se referă la gurile Dunării și Transnistria.
„Din această perspectivă este clar că apropierea unui potențial militar periculos de frontiera României este unul care trebuie să ne preocupe în mod deosebit”, a spus fostul ministru de externe.
„Solicitările sunt maximale și total inacceptabile”
Libertatea: În primul rând, este ceva nou în această solicitare a Moscovei care vizează explicit România?
Cristian Diaconescu: Pentru România nu reprezintă o noutate. Este o temă care figura pe lista preocupărilor Federației Ruse de ceva timp. În egală măsură a fost transmisă și părții americane și europenilor în pachetul de solicitări pe care Federația Rusă l-a menționat în contextul negocierilor care au început la Geneva în urmă cu câteva zile privind detensionarea situației din Ucraina.
Este o chestiune de principiu aici. Practic, Federația Rusă are două solicitări majore. Una dintre acestea fiind retragerea Alianței Nord-Atlantice pe aliniamentul din 1997, deci practic lăsarea statelor care au aderat după 1990 la NATO fără garanțiile politico-militare necesare participării la Tratatul de la Washington, actul fondator al Alianței.
A doua solicitare privește o decizie pe care Federația Rusă ar dori-o în legătură cu faptul că Alianța ar hotărî să nu mai procedeze la extinderea spre Est.
Ambele solicitări practic ar anula de facto, dar și de iure funcționarea NATO. Sunt maximale și, după părerea mea, total inacceptabile.
– În condițiile în care este greu de crezut că această solicitare va fi îndeplinită, cum ar trebui să o decodificăm? Ce dorește Moscova să obțină?
– Devine din ce în ce mai necesară prezența României alături de aliații săi, dar și generarea unui spirit de solidaritate și coeziune transatlantică din această perspectivă.
Nu cred că există rezerve nici în ceeea ce privește SUA, nici printre membrii europeni ai Alianței privind necesitatea de a respinge astfel de solicitări. Ar reprezenta precedente după care ar fi foarte greu ca Alianța să își recupereze încrederea statelor sau a cetățenilor în privința garanțiilor de securitate care stau la baza funcționării NATO.
Nu cred că negocierile se pot purta pe aceste subiecte. Sunt cereri maximale ale Kremlinului, dar în orice caz, orice negociere se termină printr-un compromis. Iar din acest punct de vedere, România trebuie să fie extrem de atentă. În acest moment România este în ochiul vulcanului.
„Avem o responsabilitate suplimentară în ceea ce privește securitatea regională”
– Totuși, știm că există unele opinii diferite în NATO în privința unei reacții față de Rusia. Există diferende și în această privință?
– După părerea mea, discuția nu trebuie să ajungă într-un singur capitol și acela să fie cel militar. În mod normal, orice fel de agresiune trebuie să fie tratată ca atare și să primească răspunsul corespunzător. Dar mult mai importante sunt alerta timpurie și prevenția. Alianța Nord-Atlantică, după 2014, după intervenția în Ucraina a Rusiei, a luat decizia ca în relația cu Federația Rusă să promoveze trei tipuri de abordări: dialogul, apărarea și descurajarea.
Deci pe aceste trei paliere, după părerea mea, trebuie să se contureze tipul de mandat pe care NATO în mod solidar să îl facă evident la masa negocierilor.
Din această perspectivă, o componentă sau alta de negociere la un momendat prevalează. Dar nu cred că este în favoarea nimănui, nici a Federației Ruse, ca componenta militară să fie cea care va avea câștig de cauză.
– Ați declarat zilele trecute într-un interviu acordat Europa Liberă că Bucureștiul ar trebui să fie în alertă deoarece regiunea Mării Negre poate fi „testată” de Federaţia Rusă în încercarea lui Vladimir Putin de a redefini relaţia Moscovei cu NATO. La ce credeți că ne-am putea aștepta?
– Planurile de intervenție, după cum au apărut publice, cuprind și o componentă care se referă la gurile Dunării și Transnistria. Deci din această perspectivă este clar că apropierea unui potențial militar periculos de frontiera României este unul care trebuie să ne preocupe în mod deosebit.
Apoi, avem o responsabilitate suplimentară în ceea ce privește securitatea regională cuprinzând Republica Moldova. Și nu mai este nevoie să argumentez din această perspectivă.
În al treilea rând, o intervenție militară în Ucraina ar presupune printre alte consecințe devastatoare în regiune și un val de migrație foarte mare.
Așa că sunt chestiuni concrete, punctuale față de care este nevoie să existe un răspuns al Bucureștiului. Sigur, nu toate aceste atitudini, decizii, trebuie făcute publice, nici nu ar fi normal. Dar pe de altă parte, fermitatea și atitudinea categorică, liniile roșii pe care la rândul său le are România într-o astfel de situție, trebuie să fie clare și cunoscute.
„Nu se pot face concesii de securitate”
– Sunt lucruri pe care România trebuia să le facă și nu le-a făcut? Unii vorbeau despre necesitatea unei reuniuni a CSAT, spre exemplu. (Klaus Iohannis a anunțat ulterior convocarea CSAT)
– Din câte știu eu în discuția în profunzime cu partenerii noștri euroatlantici, România a făcut tot ce trebuia să facă. Acum, despre așteptările publice în legătură cu o acțiune sau alta – fiecare își face propriile evaluări. Dar știu că România este activă, și din această perspectivă nu am obiecții.
– Unele voci au spus că Ucraina ar trebui să rămână neutră, că astfel nu ar provoca Rusia. Este o propunere ce ar putea fi extinsă și la situația României. Este însă aceasta o variantă realistă?
– Pe fundalul unei crize generate de o amenințare militară care nu mai este un secret pentru nimeni, nu se pot face concesii de securitate. Nu pot să mă pronunț în numele Ucrainei, dar în legătură cu România, orice fel de astfel de compromis este exclus.