„Parlamentul României, stat membru NATO și UE, a aprobat, într-o faza intermediară, o inițiativă legislativă care legitimează autonomia teritorială pe criterii etnice. Mai exact, Camera Deputaților a fost de acord, ieri, cu autonomia Ținutului Secuiesc. În discursul propagandistic, care va fi folosit în Europa, de cei interesați de vulnerabilizarea României, aceasta decizie va fi invocată “ca un precedent, ca un prim pas“ ca și alte inițiative de acest gen să fie promovate”, a scris Diaconescu.

El precizează că argumentele pe care le vor invoca aleșii precum: neatenție, pandemie și siguranța faptului că inițiativa va fi respinsă în camera decizionala – sunt puerile și inadmisibile, în cadrul dialogului internațional, mai ales dacă discutăm despre seriozitatea și respectul de care trebuie să se bucure Parlamentul – instituție democratică fundamentală în Europa.

„Senatul va respinge, cel mai probabil, proiectul legislativ privind autonomia Ținutului Secuiesc dar problema va rămâne și se numește decredibilizarea României exact atunci când avem nevoie mai mult ca oricând, de forță de negociere în Europa”, afirmă politicianul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News