Vatmanul tramvaiului ucigaş este încă în stare de şoc după cumplitul accident provocat de el, din cauza frânelor care nu au mai funcţionat. Bărbatul a fost audiat, ieri, de poliţişti şi a însoţit echipa care face expertiza vehiculului ce a rupt în două maşina în care se afla agentul-şef din Penitenciarul Iaşi, Dănuţ Condurache. Acesta a murit pe loc, iar pasagera din dreapta a ajuns în stare gravă la spital, alături de alte două persoane rănite. “Nu am vrut să omor pe nimeni. Am încercat să opresc tramvaiul, dar nu am putut să fac nimic. Săreau fiarele în toate părţile. Îmi pare foarte rău că a murit acest om”, le-a spus el poliţiştilor.
În urma unei expertize preliminare, anchetatorii au constatat că toate mecanismele de frânare ale tramvaiului erau în stare de funcţionare.
Viteza maximă în pantă, 20 km/oră
Cu toate acestea, autorităţile au decis, ieri, retragerea de pe trasee a celor 13 tramvaie din lotul de vehicule primite din Elveţia, vechi de 38 de ani, din care făcea parte tramvaiul ucigaş, iar cele rămase pe linii nu vor mai avea voie să depăşească viteza de 20 km/oră în pante. Frânele tramvaielor din lotul elveţian au fost verificate, însă niciodată în pantă.