„Domnule Rareș Bogdan: USR PLUS conduce ministere importante pentru că avem voturi reale în spate. Și o facem bine. Să te tot plângi pe subiect e ca în bancul cu impotentul care spune că măcar atârnă frumos”, a scris ministrul pe Facebook.

„Sunt siderat de inocența mimată a lui Rareș Bogdan. Marcel Boloș a făcut un PNRR care nu ar fi fost luat niciodată în serios de CE: cu 9% verde și 4% digital (față de 37% și 20% cât prevede regulamentul). În general vorbind, te poți pretinde profesionist dacă citești regulamentele pe care trebuie să le aplici”, a mai scris Cristian Ghinea.

În contextul campaniei interne din PNL, ministrul a cerut „responsabilitate în declarații”

„Sunt multe voci care vor să nu reușim, dar adulții din cameră reușesc să livreze”, a conchis Cristian Ghinea.

Conflictul din PNL privind pierderea unor ministere este mai vechi. În decembrie 2020, președintele liberal Ludovic Orban a fost acuzat de oamenii din partid că a acceptat să cedeze ministerele de la Transporturi, Fonduri Europene și Dezvoltare pentru a fi el apoi ales președintele Camerei Deputaților.

Tema a revenit acum în alegerile interne, fiind folosită de tabăra care îl susține pe Florin Cîțu.

Urmărește-ne pe Google News