Plenul Camerei Deputaţilor s-a întrunit astăzi, 14 iunie, pentru a dezbate moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Votul va fi dat mâine, 15 iunie.
„Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot zis la dezbaterile din comisii că ar fi bine să discutăm pe bune, aşezat, serios despre fondurile europene. Nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că vă suspendă contul!”, a spus Cristian Ghinea, potrivit news.ro.
El i-a reamintit apoi liderului PSD pariul propus pe tema aprobării PNRR de către Comisia Europeană.
„Domnule Ciolacu, ţinem pariul da? Dacă e respinsă moţiunea, aştept să faceţi un gest de onoare şi să vă daţi demisia. PSD nu înţelege nimic din fondurile europene. Vom merge mai departe şi această coaliţie face bine pentru România”, a mai declarat Ghinea.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, președintele ședinței, a anunţat că în sală sunt prezenți 178 de deputaţi.
82 de deputaţi PSD au semnat moțiunea simplă contra lui Ghinea
PSD a depus pe 9 iunie, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.
Moţiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea a fost semnată de 82 de deputaţi PSD.
PSD a mai depus moţiuni simple în 2021 împotriva miniştrilor Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui şi Adrian Oros, dar toate au fost respinse de Parlament.
.
Foto: Inquam Photos / George Calin