Declarația ministrului Cristian Ghinea a fost făcută vineri, 11 iunie, într-o postare pe Facebook, în care explică în ce fază a evaluării se află PNRR și de ce solicită Comisia Europeană clarificări asupra planului.

„Este un exercițiu complex de estimare ex-ante a costurilor pentru sute de investiții. Un exercițiu făcut pentru prima dată și de Comisie și de statele membre. Tabele cu multe pagini de solicitare de clarificare au fost trimise către toate statele membre”, a scris ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe Facebook.

„Cum ne-am putea imagina că la un program de țară de 29,2 miliarde de euro nu apar cereri de clarificare?”, a adăugat Cristian Ghinea.

Explicațiile sale au venit după ce mai mulți lideri PSD au criticat Guvernul în lumina noilor informații venite de la Bruxelles. Marcel Ciolacu spusese aseară, la Antena 3, că „pur și simplu, Comisia a pulverizat PNRR”.

De altfel, PSD a depus acum două zile la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.

Ghinea, pariu cu Ciolacu pe tema PNRR: Dacă va fi aprobat, îți dai demisia

În postarea de azi, Cristian Ghinea i-a răspuns lui Marcel Ciolacu și l-a provocat pe liderul social-democraților să aștepte amândoi verdictul Comisiei Europene cu demisiile pe masă.

Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată.

Ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea:

Cristian Ghinea i-a propus apoi lui Marcel Ciolacu un pariu pe tema aprobării sau respingerii PNRR de către Comisia Europeană.

„Îți propun următorul pariu: Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD”, a afirmat ministrul proiectelor europene.

Termenul fixat de Ghinea în pariul pentru Ciolacu a fost 30 septembrie 2021.

Replica lui Ciolacu: „Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat?”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a replicat ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, tot prin intermediul Facebook.

Ghinea n-a convins pe nimeni cu inteligența sa, dar i-a zăpăcit pe toți cu tâmpeniile sale. Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai ești în Guvernul României?! Când toată lumea îți spune că ești un dezastru național, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?!

Marcel Ciolacu, președinte PSD:

Liderul social-democraților a susținut apoi că Ghinea trebuie să părăsească funcția din Guvern, afirmând că membrii Comisiei Europene au avut timp „în doar 4 zile să-ți citească PNRR-ul”.

„Cristian, TU ești un dezastru! ZERO! Cum să îți spun în ”penerereză” ca să înțelegi și tu: pleacă acasă!”, i-a transmis Ciolacu lui Ghinea.

PNRR, trimis la Comisia Europeană pe 31 mai

PNRR, care are 1.203 pagini, a fost depus la Comisia Europeană pe 31 mai și apoi a fost publicat integral de Guvernul României pe 2 iunie. Premierul Florin Cîțu a declarat atunci că banii pe care România îi așteaptă de la Comisia Europeană, 29,2 miliarde de euro, vor fi folosiți pentru a construi autostrăzi, „sute de școli și creșe” și pentru renovarea și construirea a „zeci de spitale”.

Joi, 10 iunie, Comisia Europeană a transmis, ca primă iterație în procesul de evaluare a documentului, mai multe critici guvernului de la București legate inclusiv de costuri nejustificate și date neclare, potrivit Hotnews și Economedia.

Aceasta a fost o evaluare de etapă, în care experții europeni cer detalii ca parte a procesului de evaluare, au explicat surse apropiate discuțiilor pentru Hotnews. Asta nu înseamnă însă că documentul a fost respins sau retrimis autorităților române, după cum a subliniat, în această dimineață, și premierul Florin Cîțu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News