„PNRR a ajuns un fel de Moș Crăciun, toată lumea scrie scrisori către PNRR. Am pus accentul pe reforme, pe realismul investițiilor. PNRR este un instrument de finanțare a reformelor, este foarte diferit de programele operaționale din fondurile de coeziune‟, a spus Cristian Ghinea, marți, în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților.
Acesta a spus că totalul proiectelor trimise este de 70 de miliarde de euro, iar dacă se pun și proiectele unităților administrativ-teritoriale, adică primării și consilii județene, se ajunge la peste 100 de miliarde de euro.
Digitalizare doar cu sisteme interoperabile
Oficialul a detaliat o parte din alocări.
„Va conține cele mai mari investiții făcute în România în școli, spitale și protecția mediului. Vom demara un proces major de digitalizare a statului, pe lângă lista de dorințe a administrației statului, un principiu agreat cu ministrul Digitalizării este că vom finanța doar sisteme interoperabile. Acesta este principiul de la care pleacă dezvoltarea cloud-ului guvernamental‟, a mai afirmat ministrul.
4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi
Oficialul a mai spus că România va propune 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi, dar că țara noastră va trebui să convingă Comisia Europeană să le aprobe.
„Vom repropune 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi, e cea mai mare alocare pe care o propune un stat membru. Va fi nevoie de un efort diplomatic pentru a expune Comisiei și Consiliului că România are nevoie să își dezvolte autostrăzi‟, a mai spus ministrul.
Rugat să spună concret ce autostrăzi și spitale vor fi construite cu aceste fonduri, Ghinea a refuzat să dea detalii, spunând că întâi se negociază alocările.
De asemenea, Ghinea a spus că PNRR nu este încă finalizat.
PNRR, pușculița cu 30 de miliarde de euro
Reamintim, prin PNRR România va primi 30,5 miliarde de euro, dintre care 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, conform Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.
Variana anterioară a PNRR a fost respinsă de către Comisia Europeană, deoarece nu a venit cu reforme și nu a pus accent pe digitalizare și protecția mediului.
PSD vrea ca planul să fie adoptat de Parlament
PSD a cerut Guvernului ca PNRR să fie votat de Parlament, însă ministrul Ghinea a spus că nu va putea face acest lucru deoarece în cazul în care o anumită formă a PNRR este votată prin lege, atunci acest lucru va bloca negocierile cu Comisia Europeană.
Ghinea a spus că în lunile mai-iunie vor începe negocierile oficiale cu Comisia Europeană, iar în august vor fi discuții în Consiliul European.