Fostul ministru USR al proiectelor europene, Cristian Ghinea, l-a acuzat pe ministrul PSD al sănătăţii, Alexandru Rafila, că îi este „lene” să lucreze la operaţionalizarea agenţiei care ar trebui să construiască spitale – ANDIS – şi să definitiveze lista de 25 de spitale din PNRR.
„Rafila, nu fi puturos, pune mâna și fă spitale! PSD e încurcat de cele 1,7 miliarde de euro din PNRR pentru construcția de spitale. Se dau de ceasul morții să găsească scuze și să inventeze pretexte ca să nu le facă. De asta și atacă PSD continuu PNRR pentru că impune un mod de a face lucrurile pe care ei nici nu-l știu, nici nu-l vor”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook, miercuri, 16 februarie.
„În martie trebuie elaborate criteriile de selecție a spitalelor. ANDIS trebuia să fie deja operațională și nu este. În iunie trebuie să bată în cuie lista de 25 de spitale din PNRR. Le e lene să muncească la asta, Rafila se ocupă să cumpere televizoare în minister”, a susținut fostul ministru USR al proiectelor europene, cel care s-a ocupat de PNRR în fosta coaliție de guvernare.
„Explică asta la Bruxelles, că aveam bani europeni de 3 spitale, borfașii nu s-au apucat de nici unul, dar au promis 8 și nici din alea nu au făcut vreunul. Am deblocat noi pe cele trei și dacă citiți știri că se semnează contracte de spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova e pentru că Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au muncit pentru asta”, a mai afirmat Ghinea.
Rafila, despre Ghinea: „M-am gândit la chestiunea cu cei şapte ani de-acasă”
Ministrul PSD al sănătăţii, Alexandru Rafila, i-a răspuns imediat fostului ministru Cristian Ghinea, la briefingul de presă susținut după ședința de Guvern.
Referitor la acuzaţiile privind banii din PNRR pentru spitalele regionale, Alexandru Rafila a spus că „este o mare confuzie, pentru că spitalele regionale nu sunt finanţate prin PNRR”.
„Nu vreau să intru în niciun fel de polemici, am fost surprins însă, cel puţin din partea domnului Ghinea. Limbajul a lăsat de dorit. Mă şi gândeam, nu ştiu de ce m-am gândit la chestiunea cu cei 7 ani de-acasă, dar probabil că am făcut eu un exerciţiu prea intens de gândire în ceea ce îl priveşte pe domnul Ghinea”, a spus Alexandru Rafila.
Reacțiile lui Alexandru Rafila sunt în video, la minutul 11:10: