ComenteazăRaportul „Harta educației științifice bazate pe investigație în Europa”, realizat de CEAE, arată ce pași mai are de urmat școala românească ca să combată analfabetismul științific din țara noastră. Alte state au aplicat deja recomandările Comisiei Europene făcute acum 13 ani și au introdus în programe educația științifică bazată pe investigație.
În România, CEAE este organismul care a implementat proiectul „Fizica altfel”, program care a dus și la reforma acestei materii. Mai sunt mulți pași de făcut și soluția trebuie să vină de la decidenți.
Potrivit ultimelor teste PISA, rata analfabetismului științific al elevilor române era la 44% în 2018. Profesorul Cristian Hatu vede o legătură directă între aceste rezultate și faptul că a crescut apetența pentru pseudoștiință și că tot mai mulți români cad în capcana teoriilor conspirației.
Elevii au nevoie
să facă distincția între cunoaștere și opinie
– Care este diferența dintre metodele clasice de predare și cele care au la bază educația științifică bazată pe investigație?
– Cristian Hatu: În abordarea clasică, profesorul este un transmițător de informație. Elevul are un rol mai degrabă pasiv, înregistrează informația, preia informația de la profesor.
Dacă e să vorbim despre științele exacte, profesorul se așază între elev și realitate și îi spune ce trebuie să înțeleagă, care sunt relațiile cauzale din spatele fenomenelor. Deci, întotdeauna în contactul cu realitatea, elevul îl are pe profesor în față.
Cristian Hatu:
Dacă
ne raportăm la felul ăsta de a gândi lucrurile, se pune câteva
întrebări: ce face elevul după ce iese din clasă, după ce pleacă
de la școală și vede un fenomen? Că nu-l mai are pe profesor
lângă el pentru a-i spune despre ce e vorba. El n-are exercițiul
să înțeleagă cum stau lucrurile într-o zonă sau alta a
realității, nu reușește pe cont propriu să facă asta, că
nu are exercițiu să stabilească care sunt relațiile cauzale din
spatele unui fenomen.
Foto: CEAE
La metodele inductive, profesorul face un pas în spate și îl lasă pe elev în contact direct cu realitatea și îl lasă să-și bată el capul. Și încet-încet, elevul începe să își dea seama cum trebuie să analizeze lumea din jurul lui, învață să descopere singur relațiile cauzale din spatele unor fenomene, ajunge singur la explicațiile fizice, chimice ale fenomenelor.
Profesorul doar îl ajută pe elev cu câte o întrebare ajutătoare, poate la începutul unei teme îi pune în față un experiment, o întrebare, care să-l pună pe gânduri și să fie în contradicție cu ce vede acolo, să-l intrige. Asta se numește conflictul cognitiv și îi trezește interesul elevului. Spunea un elev într-un interviu că în modul ăsta el se simte ca Sherlock Holmes când vrea să înțeleagă realitatea. Înțelegerea realității devine ceva interesant, palpitant, ca un film de acțiune.
Elevul ajunge să-și dea seama că realitatea din jur are o logică pe care mintea lui, el singur, o poate înțelege și capătă un fel de automatism în a înțelege logica lucrurilor cu care se intersectează. În felul ăsta se formează gândirea critică, ei capătă putere de discernământ, ei încep să facă diferența între cunoaștere și opinie. Opinie poate avea orișicine, fără niciun fel de dovezi în spate, de fundamentare.
Cristian Hatu:
„42%
dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului”
– Practic, faptul că noi nu prețuim științele exacte și nu le dăm importanța cuvenită la școală ne face să bagatelizăm situații reale, cum este pandemia de COVID, și să afirmăm că nu există virusul?
– Punem pe același plan punctul de vedere al unui om de știință și părerea noastră. Și atunci un om care este în zona analfabetismului științific zice: de ce e mai important sau valoros punctul de vedere al unui om de știință decât părerea mea bazată pe niște zvonuri, pe niște povești?
L-am auzit pe Daniel David (profesor de psihologie la Universitatea Babeș-Bolyiai din Cluj) într-un interviu vorbind despre un sondaj făcut după 2010 care arăta că 42% dintre respondenți cred că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Cristian Hatu:
Deja chestiunea asta te pune pe gânduri foarte tare. Cineva care e analfabet din punct de vedere științific nu poate înțelege fenomene simple, nu poate distinge cum stau lucrurile în realitate în cazul unor fenomene simple. Aud că sunt tot mai mulți adepți ai teoriei că Pământul e plat. Am crezut că e o poveste până când am întâlnit pe cineva care credea în așa ceva, apoi sunt cei care sunt împotriva vaccinurilor.
Înflorește tipul ăsta de pseudocunoaștere. Astea sunt consecințele analfabetismului științitific. Alfabetizarea științifică e una dintre cele trei componente al alfabetizării funcționale. Dar mi se pare că e foarte periculos în momente ca astea când tu nu mai poți opri extinderea epidemiei pentru că te izbești de limitarea de înțelegere a unei părți a populației, care nu înțelege riscurile, nu crede că lucrurile stau chiar așa în realitate și crede în tot felul de teorii ale conspirației. Noi lucrăm pe aceste chestiuni de ceva vreme, dar nu ne-am dat nici noi seama cât de grave pot fi consecințele.
Cristian Hatu:
Acum descopăr și eu această realitate, că există astfel de oameni care au trecut prin școală și au naivitatea asta și o lipsă de discernământ de asemenea amploare.
„Mulți
oameni nu mai au o minte vie, curioasă, care să scormonească și
devin ușor de manipulat”
– Și care cred că virusul nu există…
– Da. Pe de o parte ei zic: părerea mea e la fel de valoroasă cu punctul de vedere al unui om de știință care a fost recunoscut profesional, a trecut prin nu știu câte filtre, are aptitudini și așa mai departe. Dar mai e o chestiune cu acești oameni: ei au o raportare proastă față de autoritate, de autoritatea unor oameni care știu despre ce vorbesc, autoritatea oamenilor de știință, dar se raportează prost și la autoritatea decidenților și cred că această chestiune vine oarecum tot din școală.
Dacă tu nu înveți în școală importanța cunoașterii științifice riguroase, nu-ți dai seama cum procedează un om de știință, că există niște filtre pe care el le folosește, niște instrumente care s-au îmbunătățit de-a lungul a sute de ani și tu nu înțelegi fenomenele pe care profesorul ți le prezintă la clasă, le înregistrezi, dar nu le înțelegi. Pentru tine nu înseamnă mare lucru cunoașterea științifică și pe de altă parte tu nici nu mai prețuiești școala. E ceva plictisitor școala și profesorul e reprezentantul unei autorități.
Cristian Hatu:
Dacă pe tine te plictisește ce spune profesorul, nu înțelegi, nu te face să-ți bați capul, nu scoate la iveală ce ai tu valoros, nu actualizează potențialul tău, atunci tu zici: de ce să-l ascult eu pe ăsta. Și modul ăsta de raportare proastă îl ai și când devii adult.
Îl
mai vezi pe decident care una spune alta face, că e în
administrația centrală, locală, vedem discursul politic cum este
și atunci nu-l mai crezi. E ca și cum ai arunca un bumerang, acum
se întoarce și împotriva politicienilor. Acum ei sunt uimiți că
oamenii nu le ascultă recomandările care acum sunt bune și să
zicem că sunt bine intenționați. Acuma se plătește prețul și
pentru școala prost făcută și pentru felul în care politicienii
se raportează la cetățeni și cum
își
fac munca.
Acum
vorbim de lipsa de respect față de autoritate. La asta adăugăm
analfabetismul științific, faptul că mulți oameni nu mai au o
minte vie, curioasă, care să scormonească, să chestioneze ce au
în față și devin ușor de manipulat.
– Ce e de făcut, ce pași ar trebui să urmăm?
– Un prim pas este legat de școală, să ne alăturăm și noi trendului din celelalte țări europene. Comisia Europeană nu poate să forțeze țările să adopte anumite măsuri pe zona educației, nu se pot activa mecanisme de infringement, nu sunt niște instrumente ca în cazul justiției. Și atunci face recomandări. Cum a făcut și în ceea ce privește utilizarea metodei investigației.
În 2007 a recomandat să se treacă de la metode deductive, în care profesorul e transmițător de informație, scrie pe tablă și elevii fac o muncă preponderent de memorare și reproducere și învățare de algoritm de învățare de probleme, la metode inductive.
Metoda investigației e cea mai utilizată metodă. O altă traducere ar putea fi utilizarea întrebărilor în procesul de învățare. Profesorul asta face de-a lungul unei lecții, pune întrebări. Și munca o fac elevii, la cunoaștere ajung elevii singuri. Întrebările au rolul să-i stimuleze și să-i ghideze.
Revenind, Comisia Europeană a scris acest raport, multe țări au ținut cont de aceste recomandări și au făcut schimbări, unele începuseră dinainte.
Aceste țări și-au dat seama că se petrec niște schimbări în zona economică, că nu mai e nevoie de abilitățile care au fost necesare zeci de ani înainte, pentru că nu mai sunt munci rutiniere sau ponderea lor nu mai e așa mare, astfel de munci sunt preluate de sisteme automate, și în multe joburi angajații trebuie să poată gândi cu mintea lor. Și dacă ne uităm acum la ce recomandă World Economic Forum, cred că pentru 2020 spunea că primele trei abilități necesare vor fi gândire critică, partea de problem solving și creativitatea. Și atunci școala trebuie să creeze abilitățile astea elevilor.
Cristian Hatu:
Ținând cont de dinamica economică și socială, de ce provocări avem în față, schimbările climatice, apariția unor pandemii, trebuie ca oamenii să aibă capacitatea să înțeleagă și științele să fie făcute în așa fel încât să fie elevii interesați de ele.
Iar mințile cele mai bune să fie în continuare atrase de știință, să poată face cercetare pentru a rezolva astfel de probleme. Că e vorba de virusologie, de chestiuni climatice, dacă nu sunt mințile bune atrase de științe exacte, cine va mai rezolva astfel de probleme?