„Începând de astăzi, căutările vor fi încredinţate în principal câinilor, care vor continua să patruleze pe malurile râului Natisone până la confluenţa sa cu Torre”, a declarat prefectul de Udine, Domenico Lione.

Pentru a garanta sprijinul, o brigadă de pompieri va rămâne operaţională la primăria din Premariacco, cu cooperarea protecţiei civile regionale. Pe de altă parte, activităţile de scufundare, navigaţie şi patrulare aeriană sunt suspendate.

Acest lucru va continua timp de câteva zile, apoi, dacă nici atunci nu dau de urma tânărului, va exista o nouă actualizare a protocoalelor.

La căutări participă activ şi fratele lui Cristian, Petru Radu, potrivit presei italiane.

Tragedia care a marcat Italia

Cristian Molnar a dispărut în râul Natisone, în Premariacco, la 31 mai. Era împreună cu Patrizia Cormoș, 21 de ani, și iubita lui, Bianca Doroș, 23 de ani, și au ajuns pe jos pe o insulă de pietriş din mijlocul râului.

Apoi, apa a crescut brusc şi au rămas blocaţi. Pompierii au încercat să îi salveze aruncându-le o frânghie de sus, pe care tinerii nu au reuşit să o prindă. Apoi au dispărut în apă.

Cristian Molnar, Patrizia Cormoș și Bianca Doroș

Trupurile fetelor au fost găsite pe 2 iunie. Patrizia și Bianca au fost înmormântate pe 8 iunie în comuna natală Tarna Mare, din județul Satu Mare.

Tragedia a marcat Italia, cu atât mai mult cu cât cei trei au fost filmați de mai mulți martori, în timp ce se îmbrățișau, în încercarea de a rezista în fața viiturii.

Între timp, investigaţiile ordonate de procuratură continuă. Vineri, în laboratorul de criminalistică informatică din Udine, a început evaluarea tehnică nerepetabilă a telefonului mobil al Patriziei Cormoş, singurul găsit după tragedie.

A fost realizată o copie a dispozitivului, pentru a evita o posibilă deteriorare şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces. În plus faţă de experţii desemnaţi, la analiză au participat şi persoane desemnate de familiile victimelor.

Potrivit primelor informaţii, Patrizia a sunat de patru ori la 112, de fiecare ea fiind preluată de patru operatori diferiţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News