Traian Băsescu a vorbit despre „violența care vine din măsuri luate de statele membre, creșterile uriașe ale prețurilor la alimente și energie”. Fostul șef de stat s-a referit la faptul că „societățile europene sunt neliniștite, mai ales că sunt obligate să înghită un green deal despre care nu înțeleg mare lucru”, precizând că „acest tip de violențe – economică, alimentară, energetică, duce la violența cotidiană”.

„Asta se întâmplă în toată Europa. Starea de spirit a populației nu este una liniștită, societățile europene sunt neliniștite, mai ales că sunt obligate să înghită un green deal despre care nu înțeleg mare lucru, dar simt că îi afectează în fiecare zi, prin măsurile luate în agricultură, în energie, în modul de construcție a viitoarei producții agricole europene care vrea sa se îndepărteze de agricultura tradițională. Acest tip de violențe – economică, alimentară, energetică, duce la violența cotidiană”, a spus fostul șef de stat la Digi24.

Cristian Pîrvulescu l-a contrazis pe Traian Băsescu și a a arătat că situația din Slovacia stă invers. „Eu nu văd o agresivitate a Comisiei, ci din contră, o lentoare, în condițiile în care situația este cât se poate de gravă, iar grupuri de presiune încearcă să inducă o situație de tensiune. Green Deal-ul era și este cât se poate de necesar. Abandonarea Green Deal-ului înseamnă, de fapt, condamnarea la moarte, nu doar a Europei, ci a umanității, pentru că aveam un mandat de realizat, un model de impus”, a spus Pîrvulescu, referindu-se la politicile de mediu promovate de Uniunea Europeană.

„Inamicii drepturilor civice sunt la guvernare”

Despre situația din Slovacia, Cristian Pîrvulescu a spus că este diferită, precizând că „eu sunt dintre cei care cred că este rezultatul contextului politic slovac. Or, în Slovacia, inamicii Green Deal-ului sunt la guvernare. În Slovacia, extrema dreaptă este la guvernare. Inamicii drepturilor civice sunt la guvernare. Și nu mă refer doar la Fico”, a continuat Pîrvulescu.

În opinia profesorului, Traian Băsescu „a susținut masiv toate aceste orientări violente și această împărțire și scindare a societății în cei buni și cei răi, cei care muncesc și cei care sunt asistați și așa mai departe”, iar în ultimul timp „lucrurile n-au făcut decât să se accentueze”.

Totodată, Pîrvulescu avertizează în privința riscurilor care există, spunând că „disperarea în cazul societății românești este, în general, de partea celor care sunt la extrema dreaptă, pentru că ei, mai ales datorită comasării alegerilor, se vor simți dezavantajați și vor încerca să compenseze prin violență”.

Această tentativă de asasinat, a mai precizat Cristian Pîrvulescu, nu face altceva „decât să creeze condiții pentru o și mai mare ofensivă împotriva societății civile și a statului de drept, până într-acolo încât s-ar putea ca Ungaria să pară mai degrabă un copil cuminte în raport cu Slovacia”.

Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat duminică, 19 mai, vicepremierul Robert Kalinak, relatează agențiile AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News