„Un pod spectaculos din judeţul Argeş este foarte aproape de deschidere! Este primul pod metalic în arc de cerc cu calea de rulare la partea superioară construit până acum în România”, a transmis Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Podul, situat pe DN73, are o lungime de 170 de metri şi o înălţime maximă de 31 de metri, iar construcţia lui a durat un an, fiind finanţată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, precizează șeful CNAIR.
„Acesta va prelua traficul rutier pe traseu istoric Rucăr-Bran şi va avea o contribuţie importantă la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate de DN73 în Muntenia şi Transilvania”, a mai scris Pistol.
Pistol a mai spus că a verificat astăzi lucrările în șantier și astfel are „certitudinea că putem să deschidem circulația pe noul pod până la sfârșitul lunii noiembrie”.
Laude și din partea lui Nicolae Ciucă
Pe șantier au fost prezenți și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul justiței, Alina Gorghiu, și Lucian Bode, secretarul general al PNL.
„Avem în sfârșit un proiect care începe și se termină la timp. Este un proiect românesc, constructorul este român și reușim să punem laolaltă cu fondurile de investiții de la bugetul de stat cu fondurile europene. Este un mesaj foarte clar că, atunci când se vrea cu adevărat, se poate”, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă, într-o declarație de presă.
Potrivit lui Pistol, atât turiştii care vor dori să ajungă în zonă, în special pentru a vizita Castelul Bran, cât şi marii transportatori vor beneficia „de siguranţă şi confort” când se va deschide circulația pe pod.
„Vechiul pod în arc din zidărie de piatră (construit în 1886), declarat monument istoric va rămâne deschis doar circulației pentru vehicule cu greutatea maximă de 16 tone, în timp ce autovehiculele de mare tonaj vor circula doar pe noul pod metalic”, a mai spus Pistol.