Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, 28 septembrie, ca nefondate, contestaţiile depuse de Cristian Plută şi Silviu Stăncilă.

Adjunctul ASSMB, Cristian Plută, a fost reținut pentru luare de mită și accesul unor persoane neautorizate „la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Silviu Stăncilă, cel care coordona la negru numirile managerilor de spital din București, potrivit unei investigații Libertatea, este acuzat de dare de mită.

Plută, spun anchetatorii, a fost cel care a transmis la Primăria București propunerea ca George Cristescu să fie numit șeful Spitalului Colentina, după ce a primit de la el o mită de 20.000 de euro, pe 19 iunie.

Managerul Spitalului Colentina a fost și el reținut, pentru dare de mită și delapidare, și este în arest la domiciliu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News