Aflat în centrul unui imens scandal, după ce a fost acuzat că i-a făcut avansuri unui minori, preotul Cristian Pomohaci are în continuare spectacole, iar admiratorii lor îl tratează ca pe o mare vedetă. Sâmbătă seară, Pomohaci a susținut un concert la Sânpetru de Câmpie. Îmbrăcat în haine populare, preotul, care este și interpret de muzică populară, a cântat, a primit dedicații pe bani, iar admiratorii s-au grăbit să-i sărute mâinile și să-i dea flori pe scenă. Enoriașii cred în continuare în nevinovăția preotului.
Pomohaci este invitat să cânte și duminică, la Zilele Oșorhei. Deși asupra lui au fost aduse grave acuzații, de corupere de minori, preotul nu duce lipsă de oferte pe plan artistic. El a fost invitat recent, în calitate de interpret de muzică populară, la un festival organizat în localitatea Gura Râului. Pe de altă parte, după izbucnirea scandalului, Pomohaci nu a mai fost invitat să participe în calitate de artist la Târgu Mare de la Bistriţa, decizia fiind luată chiar de primarul Bistriței.
Preotul Cristian Pomohaci este originar din comuna Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud. El slujește în satul Moșuni, din județul Mureș.
Părintele Cristian Pomohaci este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, fiind bănuit de racolare de minori în scopuri sexuale. Totodată, preotul este anchetat de Consistoriul Eparhial din Alba Iulia, care urmează să decidă dacă va fi exclus sau nu din Biserică.
Polițiștii din cadrul IPJ Mureș au anunțat, luni, că au fost sesizați cu privire la faptele pe care le-ar fi comis preotul Cristian Pomohaci. Pe internet au fost publicate mai multe înregistrări audio în care clericul ar ademeni un adolescent de 17 ani să întrețină relații sexuale cu el.
„Pomohaci: Ești prea sensibil! Ești un bărbat frumos sau, nu știu, că nu știu ce! Că nu ești… Nu ești drăguț, ești frumos, mă! Ești frumos!
Interlocutor: Știu, dar așa ni! Sunt, dar nu prea!
Pomohaci: Ne mai vedem, ne mai vedem! Mi-o arăți, nu mi-o arăți?!
Interlocutor: Păi, o să v-o arăt! Dar nu, nu așa, în mașină, că e aiurea și…
Interlocutor: Eu stau cu dumneavoastră, încerc să am relație cu dumneavoastră, să fie bine, dar am și eu nevoie de ajutor, de un sprijin, de ceva, de…
Pomohaci: Încă o dată! Nu o să fii niciodată fără să fii remunerat pentru ceva. Depinde de ceea ce știi să faci! Încă o dată, dacă între noi o să fie, Flaviu, numai drag, de exemplu, facem sex, te plătesc pentru sex! Dacă între noi o să fie o relație de prietenie, atunci eu știu ce am de făcut, deci nu o să trebuiască să îmi ceri tu sau să trebuiască să mă cauți tu, că știu eu ce am de făcut pentru tine!”, este o parte dintre discuția purtată de Cristian Pomohaci cu cel despre care se spune că ar fi încercat să-l corupă, un adolescent pe nume Flaviu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro