Deși nu mai are calitatea de preot, Cristian Pomohaci „a continuare să mimeze preoția” și să facă slujbe religioase în garajul casei sale din localitatea Moșuni, potrivit documentul asumat de ÎPS Irineu.
„Mai mult decât atât, de curând, a cumpărat un local în localitatea Ernei, județul Mureș, pe care l-a transformat în biserică sau mănăstire, fiind împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult, oficiindu-se acolo slujbe specifice Bisericii Ortodoxe”, a mai trasnmis Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.
Arhiepiscopia a tras un semnal de alarmă în acest sens, îndemnând credincioșii „să nu frecventeze acel locaș, deoarece nu este o biserică sfințită de către un episcop ortodox”.
„Tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic”, a mai transmis Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.
Cine este Cristian Pomohaci
Cristian Pomohaci este un fost preot ortodox și cântăreț de muzică populară care a intrat în atenția publică după o serie de controverse. Fostul preot a fost acuzat şi judecat pentru racolare de minori în scopuri sexuale și evaziune fiscală.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care Cristian Pomohaci a fost acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.
Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci ar fi încercat să convingă un adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el.
În urma acestui scandal, el a fost exclus din preoție, în iulie 2017.
Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Fostul preot este urmărit penal de către procurori pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017 Pomohaci a declarat la Fisc venituri mai mici, din cedarea folosinţei unor locuinţe pe care le deţine, decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 de lei.
În septembrie 2018, Cristian Pomohaci a recunoscut acuzațiile de evaziune fiscală și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției prin care el a acceptat să primească din partea instanţei o condamnare de un an de închisoare cu suspendare.