„În urma unei discuții telefonice pe care prefectul Capitalei a avut-o cu primarul sectorului 5 în această dimineață, Primăria Sectorului 5 a decis să suspende pentru moment dispoziția dată ieri, 24 martie, privind unele măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 pe raza sectorului”, se arată în comunicatul transmis, joi, de Primăria Sectorului 5.

De asemenea, Cristian Popescu Piedone a anunțat că va aștepta deciziile care urmează să fie luate la nivel de Guvern și care presupun adoptarea unor măsuri unitare la nivelul Capitalei.

Cristian Popescu Piedone a anunțat, miercuri, o serie de restricții impuse la nivelul sectorului 5, printre acestea era reducerea programului de lucru al magazinelor, piețelor și mall-urilor.

După anunțul edilului, Alin Stoica, prefectul Capitalei, a transmis că dispoziția dată de primarul Cristian Popescu Piedone cu privire la restricțiile din sectorul 5 încalcă legea.

De asemenea, prefectul Capitalei a mai spus, miercuri, că va cere în instanţă anularea dispoziţiei primarului sectorului 5.

Urmărește-ne pe Google News