Două personaje controversate s-ar afla în spatele candidatului susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan: omul de afaceri Răzvan Petrovici și fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea, susține fostul deputat PSD Cristian Rizea în cartea sa.
“Știți pe cine din actualii politicieni susține puternic financiar Răzvan Petrovici? Pe Nicușor Dan! Și nu de ieri, de azi, ci de vreo câțiva ani, în care a făcut donații consistente în ONG-ul «Salvati Bucureștiul», ca și alți numeroși milionari! De aici și porecla bine-cunoscută a acestuia de «Plicușor Dan», Direcția Națională Anticorupție lăsându-l să-și facă de cap, fiind ,«Garantat Florian Coldea»! Nu credeți că ar fi chiar un logo bun de pus pe afișele lui Nicușor Dan în campania pentru Primăria Capitalei??!! Astfel, dacă sondajele de opinie pentru Primăria Capitalei se confirmă, iar Nicușor Dan va candida din partea PNL, Răzvan Petrovici va trage din nou lozul câștigător”, scrie Rizea.
Despre Petrovici, Rizea susține că ar fi fiul fostului șef al CEC, Camenco Petrovici, informație dezmințită în trecut de Răzvan Petrovici.
Nu știu cine e Petrovici, cu Coldea m-am intersectat o dată, la o recepție
Contactat de Libertatea, Nicușor Dan susține că nu are habar cine este Răzvan Petrovici și că nu a primit niciodată bani de la el.
E o aberație totală. Habar nu am cine e. Nu l-am întâlnit niciodată, e clar, parcă-mi sună ceva Petrovici, dar numele Petrovici era asociat cu un binom, liniuță Petrovici, mi-a trimis cineva aseară pagina asta, nu am nicio legătură e clar.
Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei
În plus, Nicușor Dan exclude varianta în care să fi primit finanțări de la firmele lui Petrovici.
“Datele financiare ale Asociației Salvați Bucureștiul sunt pe site-ul Ministerului de Finanțe. Mai puțin un an în care a avut două granturi de 50.000 de euro, finanțările asociației sunt minuscule, de ordinul a 70.000 de lei pe an, așa. E asociație, care în afară de aceste granturi de 50.000 de euro și niște granturi de circa 5.000 de euro de la Ambasada Franței, de la Ordinul Arhitecților și cred că de la… cum se numește instituția asta de cultură, ICR, nu am avut decât donații din 2%. E o totală aberație”, spune acesta.
Mai mult, Nicușor Dan spune că nu are nicio legătură cu generalul Coldea, cel care a fost îndepărtat de la conducerea SRI după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță cum că ar fi fost în concedii împreună.
Nicușor Dan spune că l-a întâlnit o singură dată pe Coldea, la un eveniment public.
Am mai răspuns la asta, m-am văzut o singură dată cu Florian Coldea, la o recepție cu 1.500 de oameni la Ambasada Franței, când i-am zis “Bună ziua” în timp ce eu intram. Și asta a fost tot. Nu am nicio legătură.
Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei
Cine este Răzvan Petrovici
Numele lui Petrovici apare destul de des pomenit în cartea lui Rizea. Despre acesta, fostul deputat PSD scrie că a fost regele duty-free-urilor începând din 1996 până în 2004, că ar fi fost partener de afaceri cu fiul fostului președinte Emil Constantinescu, Dragoș Constantinescu, și că a falimentat lanțului de magazine UniversAll. În plus, Petrovici ar fi un apropiat al fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu, cel care i-a botezat un copil, dar și prieten cu fostul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.
Despre Răzvan Petrovici, Elena Udrea afirma în 2007 că ar fi primit mai multe terenuri de la RAAPPS de la liberalul Radu Stroe. Printre acestea s-ar fi aflat și terenul pe care trebuia să se deschidă Dracula Park. În 2011, acesta deschidea în prezența Elenei Udrea și a Nadiei Comăneci Terra Park, un parc de distracții în sectorul 6 al Capitalei, care a intrat în faliment și ale cărui echipamente Petrovici a încercat ulterior să le vândă de mai multe ori.
Rizea, condamnat și fugit din țară
Fostul pesedist Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, în urmă cu mai bine de un an, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Avocatul său a anunțat că Rizea e plecat din țară și ar fi prin Statele Unite, după ce ar fi rămas fără bani.