„În noaptea de 21 spre 22 mai 2024, o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Italia, un bărbat, de 42 de ani, domiciliat în Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a anunțat Poliția Română miercuri, 22 mai.
Cristian Sibișanu avea emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an, emis de Judecătoria Constanța.
Șir de infracțiuni în ultimii 15 ani
În septembrie 2006, Cristian Sibișanu, care pe atunci avea numai 24 de ani, a provocat distrugeri într-un bar după ce a consumat alcool și a refuzat să plătească nota de 60 de lei. El a insultat-o pe barmaniță și a provocat apoi un accident auto conducând sub influența alcoolului. Poliția l-a reținut și l-a dus la sediu, unde a continuat să facă scandal.
El mai fusese implicat într-un alt conflict cu câteva luni în urmă, Atunci, un bărbat a intrat în casa lui și l-a amenințat, iar Sibișanu a chemat ajutoare care au vandalizat o discotecă din Medgidia, unde se afla bărbatul, dar și mașina intrusului. În urma perchezițiilor, poliția a găsit 29 de sticle tip cocktail Molotov, o sabie, un topor și țevi metalice.
În 2007, Sibișanu a ajuns în fața procurorilor sub acuzația că a făcut parte dintr-o reţea de escroci care obţinea credite false.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca50676747c845d75621cdabd6101b94.jpg)
În decembrie 2014, o femeie din Medgidia a acuzat că a fost bătută şi hărţuită de Cristian Sibişanu. În urma loviturilor, ea a ajuns la spital, iar agresorul a fost mai întâi reţinut, apoi arestat de magistraţii Judecătoriei Medgidia.
Încarcerat pentru diverse fapte de natură penală, Sibișanu a continuat să semene teroare și la Penitenciarul Poarta Albă. Victimă a fost un angajat al închisorii, pe care l-a ameninţat cu moartea, spunându-i că îl va omorî, personal sau prin interpuși, a relatat Replica Online în aprilie 2019. „În timp ce mă aflam legat de pat, din cauza faptului că mi-a fost foarte frică, am început să înjur și să-l ameninț, spunându-i că dacă ies afară o să-l omor, referindu-mă la faptul că după ce mă voi libera, îl voi omorî”, a spus Sibișanu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f35bffebab939260590f39f3a42b051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc635ece0f5bb350c6e521ddd6d191ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_82a8232b0bcfbc3c936de8802a1e7802.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2285aef07d286e4dd0aa0bbc1baa0d1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c5b4d18e0936c436fd6d0d436e6291a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_954bb08fb02b6fd02b848de76de29a9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7e67a9aed1a34fd2133dfa1f9b52f34d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_62ed0b943bb0ed0a9d2feed6bd675b15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b767cc591ee77427025b5d206cd30dcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f20d56fa9427983adae921ebf28ccca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.