„În noaptea de 21 spre 22 mai 2024, o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Italia, un bărbat, de 42 de ani, domiciliat în Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a anunțat Poliția Română miercuri, 22 mai.

Cristian Sibișanu avea emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an, emis de Judecătoria Constanța.

Șir de infracțiuni în ultimii 15 ani

În septembrie 2006, Cristian Sibișanu, care pe atunci avea numai 24 de ani, a provocat distrugeri într-un bar după ce a consumat alcool și a refuzat să plătească nota de 60 de lei. El a insultat-o pe barmaniță și a provocat apoi un accident auto conducând sub influența alcoolului. Poliția l-a reținut și l-a dus la sediu, unde a continuat să facă scandal.

El mai fusese implicat într-un alt conflict cu câteva luni în urmă, Atunci, un bărbat a intrat în casa lui și l-a amenințat, iar Sibișanu a chemat ajutoare care au vandalizat o discotecă din Medgidia, unde se afla bărbatul, dar și mașina intrusului. În urma perchezițiilor, poliția a găsit 29 de sticle tip cocktail Molotov, o sabie, un topor și țevi metalice.

În 2007, Sibișanu a ajuns în fața procurorilor sub acuzația că a făcut parte dintr-o reţea de escroci care obţinea credite false.

În decembrie 2014, o femeie din Medgidia a acuzat că a fost bătută şi hărţuită de Cristian Sibişanu. În urma loviturilor, ea a ajuns la spital, iar agresorul a fost mai întâi reţinut, apoi arestat de magistraţii Judecătoriei Medgidia.

Încarcerat pentru diverse fapte de natură penală, Sibișanu a continuat să semene teroare și la Penitenciarul Poarta Albă. Victimă a fost un angajat al închisorii, pe care l-a ameninţat cu moartea, spunându-i că îl va omorî, personal sau prin interpuși, a relatat Replica Online în aprilie 2019. „În timp ce mă aflam legat de pat, din cauza faptului că mi-a fost foarte frică, am început să înjur și să-l ameninț, spunându-i că dacă ies afară o să-l omor, referindu-mă la faptul că după ce mă voi libera, îl voi omorî”, a spus Sibișanu.

Urmărește-ne pe Google News