Cristian Sorin Banu și-a susținut lucrarea de doctorat „Apărarea și securitatea națională în contextul geopolitic și geostrategic al globalizării. Aplicația românească”, în 2010 la Universitatea Națională de Apărare Carol I.

În luna ianuarie, CNATDCU a fost sesizat că lucrarea lui ar fi plagiată. Pe 12 iulie 2022, instituția care analizează veridicitatea tezelor de doctorat și-a anunțat concluzia: este plagiat.

CNATDCU a cerut Ministerului Educației retragerea titlului de doctor pe care l-a actualul manager de la CF Witting l-a primit.

De la Direcția Vămi, în fruntea spitalelor

Cristian Sorin Banu, de profesie inginer, și-a început cariera lucrând la Direcția Regională a Vămilor. Presa a scris că ar fi absolvit Tehnologia Construcțiilor de Mașini, iar din 1993 ar fi lucrat la Direcția Vămilor. În 2005, numele lui Banu, care ajunsese șef al Direcției Regionale a Vămilor București, apărea în presă ca urmare a deciziei Autorității Naționale a Vămilor de a-l destitui „din cauza lipsei de performanță managerială”.

În 2006, fostul șef demis pentru incompetență apare în fruntea Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București.

Mai târziu, în 2008, a candidat fără succes din partea PNL pentru funcția de primar al sectorului 5.

A pierdut, iar la alegerile parlamentare a candidat din nou, pentru un loc în Parlament, din partea aceluiași partid. Nici de această dată nu a avut însă succes.

În 2012, a ajuns în fruntea Spitalului C.F. Witting din București, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. În 2020, în plină pandemie, unitatea a fost pusă pe lista spitalelor care tratează bolnavi de COVID.

Urmărește-ne pe Google News