„Domnul Dorneanu făcând apel la Comisia de la Veneția, la Consiliul Europei… Dar când au luat hotărârea aia în legătură cu Laura Codruța Kovesi, atunci au făcut vreun apel să vadă ce zice Comisia de la Veneția? Înainte să ia acea hotărâre, au făcut vreun apel la organismele europene?

De pildă, la Asociația Curților Constituționale din Europa, unde vor să facă acum apel. Atunci au întrebat „Oare e bine ce vrem să facem noi?”, ca să nu ajungem în situația de a ne spune CEDO că ce facem este foarte rău și împotriva oricăror reguli democratice? Nu! Atunci nu au întrebat nimic.

Aici are dreptate Orban! Asta nu înseamnă că îmi este simpatic Orban în vreun fel. Dar, are dreptate spunând că nu pot să stabilească parlamentarii data alegerilor parlamentare, pentru că ei sunt implicați, au interes direct în asta. Ăsta este un argument foarte logic și foarte puternic”, a declarat Crsitian Tudor Popescu.

„Este aceeași poveste repetată cu imunitatea parlamentară – unde hotărăsc parlamentarii dacă unul dintre ei va merge pe calea justiției, sau nu. Așa și aici! Hotărâm noi cât mai stăm în funcții. Cum să faci asta? Nu este în regulă! Trebuie ca altă instituție să hotărască data când au loc alegerile, și acea instituție, firește, nu poate să facă lucrul ăsta de capul ei, ci pe baza unor legi, a unor reglementări, ceea ce în cazul de față Guvernul a făcut – 6 decembrie este data alegerilor parlamentare. În jurul acestei date s-au întâmplat lucrurile de 30 de ani încoace.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Din punctul ăsta de vedere este o hotărâre care însă nu-i o noutate la această Curte a lui Dorneanu. Sau, ar trebui să-i spun „Curte al lui Dorneanu”. Că dânsul are o altă gramatică a genitivului, domnul Dorneanu. L-am auzit și eu azi la televizor: ‘Parlamentul este a poporului!’. ‘A poporului’, zice domnul Dorneanu. Dânsul fiind… are doi ‘crieri’ în cap, e profesor universitar… ‘Parlamentul este a poporului!'”, a mai spus gazetarul.

CTP s-a arătat convins că pentru PNL vin vremuri grele, chiar dacă liberalii vor câștiga alegerile parlamentare:

„Deci, poate că o să câștige alegerile PNL-ul acum și o să facă alianță cu USR, cu PMP… Da, dar această Curte Constituțională va lucra în continuare – indiferent de rezultatul alegerilor -, va lucra în favoarea PSD. Asta va face! Și atunci cred că în continuare îi va fi greu să guverneze următorului guvern, sau aceluiași, nu știu, care va veni”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI