„Cătușele, pe lângă un instrument de tortură, cum sunt prezentate acum – care tortură? Ele nu fac niciun rău, doar blochează mâinile respectivului. Doamna în cauză se găsea în stare de arest preventiv, prin hotărârea unui judecător. Cătușele îți marchează această stare de arest, în raport cu restul cetățenilor. Asta înseamnă cătușele. Trebuie să deosebești într-un fel. Nu poate să-ți pună uniformă de pușcăriaș pe tine, pentru că nu ești pușcăriaș, ești în stare de arest. Vei fi judecat, vom vedea. Dar cu ceva trebuie să marchezi acest lucru. Se marchează cu aceste cătușe. Ele sunt un semn al unei hotărâri a unei instanțe, în cazul de față.”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

„Această doamnă a prezentat niște elemente de imagine care au permis tot spectacolul ăsta: e femeie, asta impresionează mai mult decât în cazul unui bărbat 2 pe 2. Apoi, că are această boală. Această boală nu s-a declanșat în arest sau în birou, când i s-a pus șpaga pe masă. Era dinainte, după cum ne declară doamna. Este o boală boierească. Este o boală lungă, durează zeci de ani, nu are un tratament definitiv, dar poate fi ameliorată cu medicamente. Nu este o boală care să ducă la moarte subită, care să necesite intervenție chirurgicală. După cum s-a văzut, doamna Pintea mergea bine pe picioarele domniei sale. De două ori a încercat să iasă din arest și să meargă la spital și medicii de la spital au trimis-o înapoi, retur, pentru că nu necesita spitalizare”, a mai spus jurnalistul.

Fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, i s-a făcut rău în ambulanța care a venit s-o transporte de la arest la spital. Medicii i-au pus o perfuzie, după ce Sorina Pintea nu ar fi mâncat mai multe ore.

 
 

Urmărește-ne pe Google News