Cristian Tudor Popescu a comparat protestul de la Palatul Parlamentului cu asaltul de la Capitoliu. „Nu are de ce să ne mire că vedem astfel de evenimente, de acțiuni, după ce indivizii aceia conduși de un ins cu coarne de bizon pe cap au năvălit în Capitoliu, echivalentul clădirii Parlamentului din România în SUA. După ce am văzut acum aproape un an, nu poate să ne mai mire nimic”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Potrivit acestuia, „este o consecință a libertății. Înainte de 1989 nu putea avea loc nicio demonstrație în România. Nu putea avea loc nici demonstrația de acum 32 de ani din Piața Universității sau de la Timișoara, încheiate cu uciderea multora dintre manifestanți de către forțele de ordine”.
„Am intrat în regimul libertății și libertatea are un preț. O astfel de manifestare face parte din prețul libertății”, adaugă Cristian Tudor Popescu.
„Ce este însă îngrijorător este faptul că adepții, membrii și conducătorii acestei formațiuni numite AUR, formațiune parlamentară – deci este un atac concertat și din afară, și dinăuntrul Parlamentului – sunt înclinați și dedați violenței. Oricând, astfel de personaje – sunt în general oameni tineri, maturi, în putere, viguroși – sunt oameni care oricând pot să producă acte de violență și sunt și pregătiți pentru așa ceva”, a mai spus CTP.
Cristian Tudor Popescu precizează că totul depinde de comportamentul forțelor de ordine sub ordinul ministrului de interne.
„Să ne amintim ce s-a întâmplat în 10 august 2018. Atunci, la ordinul ministrului de interne, la ordinul lui Dragnea, la ordinul șefilor Jandarmeriei, ați văzut ce s-a întâmplat. Acum, Ministerul de Interne trebuie să știe să gestioneze în mod neviolent, dar ferm, această manifestare. Nu este nicio greutate să îi împiedici pe acești oameni, fără să-i lovești, fără să-i rănești, fără să-i gazezi”, spune Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a mai spus că este important cum se comportă PSD și PNL în raport cu certificatul verde, care trebuie votat în Parlament. „Deja mi se pare o greșeală faptul că dl prim-ministru Ciucă ar dori să-și asume răspunderea pe certificatul verde în Parlament. După părerea mea, el trebuie votat în plenul Parlamentului, în sesiune normală, pentru a-și asuma atât PSD, cât și PNL această lege a certificatului verde”, a susţinut Cristian Tudor Popescu.
Acesta nu este un protest al oamenilor, al unei părți dintre români care protestează în mod spontan, cetățeni revoltați. Nu. Este o acțiune organizată de partid, de AUR, care dorește să-și crească procentele și așa destule. Gândiți-vă la indivizii care se află acum în stradă, la câți se înscriu acum în AUR și câți sunt gata să voteze AUR și o să vedeți că nu stăm deloc bine din acest punct de vedere.
Cristian Tudor Popescu:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro