„Nu cred în teorii ale complotului occidental împotriva românilor și României – că de teorii ale complotului rusesc n-am auzit. Dar dacă așa va fi pe 28 mai, atunci nu mai e vorba de Roxadustat, dopaj, suspendare, nu mai e vorba nici măcar de tenis sau de jucătoarea Simona Halep. Ne vom afla în fața unei încălcări strigătoare la cer a unui drept al omului, al unui cetățean dintr-o țară a Uniunii Europene – dreptul la Justiție”, scrie CTP, pe Facebook.
Simonei Halep i se refuză de luni de zile accesul la actul de Justiție. E ca și cum ar fi arestată preventiv, pe termen nelimitat, fără ordin judecătoresc, la poarta terenului de tenis de performanță.
Cristian Tudor Popescu:
„Practic, ITIA se substituie instanței de judecată, supunând-o pe Simona Halep la executarea pedepsei prin eternizarea suspendării provizorii”, mai scrie CTP.
„În această situație, cred că se impune intervenția guvernului României. Care trebuie să apere drepturile cetățenilor săi în străinătate, adresându-se instituțiilor internaționale de Justiție – Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pildă”, scrie gazetarul.
„Nu văd altă explicație pentru un astfel de comportament al ITIA față de Simona Halep decât intenția acestui organism, cu complicitatea zisului tribunal independent, de a-și face un titlu de glorie din pedepsirea cu orice preț a unui nume mare din tenisul mondial”, concluzionează Cristian Tudor Popescu.
Tenismena română a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, roxadustat.
Dubla câștigătoare de Grand Slam se apără susținând că substanța respectivă i-a ajuns în organism dintr-un supliment alimentar contaminat
Pe 19 mai 2023, ITIA a anunțat că pe numele lui Halep a fost adăugat un nou cap de acuzare, faptul că în pașaportul ei biologic ar exista „iregularități”
Într-un text publicat după anunțul ITIA, CTP a scris că „viiitorul Simonei în tenis sună sumbru” și „șansele să revină în tenisul de nivel înalt tind spre zero”.
Cazul Simonei urmează a fi judecat de o organizație independentă, Sports Resolutions.