Cristian Tudor Popescu spune că „performanțele cu spada ale doamnei Ana Maria Popescu sunt mari și incontestabile, dar nu pot să spun că mă umple de admirație comportamentul ei ca om”.
Să-i spui ministrului sportului să se ducă să ia el medalie de aur în locul tău e o zicere pe cât de agresivă, pe atât de ieftină, ca să nu zic prostească. Bugetul scrimei românești este cu siguranță insuficient, ca, de altfel, al multor altor discipline, dar să refuzi să dai mâna cu același ministru, venit să-i întâmpine la aeroport pe sportivii întorși de la Tokyo, mi se pare deja tupeu de mahala, pe care nu cred că dna Popescu l-a învățat din nobila artă a mușchetarilor.
Cristian Tudor Popescu:
„Nu știu care va fi viitorul în scrimă al dnei Popescu, însă, cu astfel de talente, cred că ar putea face o carieră remarcabilă și în încăierarea politică dâmbovițeană”, a mai scris Cristian Tudor Popescu.
Joi, 29 iulie, ministrul Eduard Novak şi Ana Maria Brânză şi-au cerut scuze reciproc. „Sincer, îmi pare rău, pentru mine Ana Maria este campioana de aur, se știe că sunt alături de ea”, i-a transmis Eduard Novak. Ulterior, Ana Maria Popescu a postat pe Facebook un mesaj în care îi cerea, la rându-i, scuze pentru faptul că nu i-a strâns mâna la sosirea în țară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro