„Mă gândesc la Putin, cum privește el imaginile copiilor, femeilor gravide, bolnavilor, bătrânilor omorâți de bombele căzând în stradă, de rachetele care lovesc blocurile de locuințe, grădinițele, autobuzele, imaginile oamenilor fugind sau murind pentru că nu mai au căldură, apă, curent electric. Imaginile pe care le ascunde poporului rus, înlocuindu-le cu minciuni de îngheață sângele”, scrie în debutul editorialului Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul anunţă că este prima dată când urăşte.
Se întâmplă des ca oamenii să mă facă să-i disprețuiesc, să-i detest, pot să detest chiar părți dintr-un popor. Dar să urăsc, e prima oară. L-aș suprima pe V. Putin, chiar dacă aș muri și eu odată cu el. Numai pentru N. Ceaușescu am nutrit un sentiment asemănător, dar nu era ură pură, voiam să nu mai existe, atât, m-aș fi aruncat în aer cu el, pierind în aceeași secundă.
Cristian Tudor Popescu:
„Pe Putin însă, aș vrea să-l văd, înainte să dispar și eu, dându-și nu sufletul, că n-are, dându-și ortul popii, popii Diavolului, Kirill al Rusiei. Patriarhul ortodox care binecuvântează trimiterea măcelarilor islamiști fanatici din Cecenia și Siria asupra creștinilor”, adaugă Cristian Tudor Popescu.
„În vreme ce părintele Francisc, după ce s-a dus în pelerinaj la ambasada Rusiei, ca să-i roage să înceteze, aproape că strigă acum, în Piața Sfântului Petru, cu firicelul lui de glas: «Opriți masacrul!». Știu bine că asta poate să nu însemne mare lucru, că alt monstru al Kremlinului, născut din Răul care stăpânește Rusia, îi va lua locul, dar trăiesc în aceste zile și momente în care rațiunea nu-mi mai e de folos”, mai scrie CTP.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!