Cristian Tudor Popescu este de părere, conform editorialului său de pe site-ul gandul.info, că Ponta manipulează cu cinism situația în care se află fostul premier.
”Pot să înţeleg că dl Ponta a venit la spital, la căpătâiul rănitului, omeneşte are acest drept. Dar fraza aruncată „Mă gândesc dacă Băsescu e fericit acum” este un exemplu de manipulare cinică, murdară, pe fond emoţional a opiniei publice împotriva adversarului său politic, căruia, folosindu-se de situaţia lui Năstase, îi pune în cârcă un sentiment care l-ar califica drept inuman. N-are nimeni de unde să ştie ce simte acum Traian Băsescu. Eu, de pildă, nu cred că e fericit”, scrie Cristian Tudor Popescu, în editorialul său.
Adrian Năstase s-a împuşcat la câteva ore după ce a primit sentinţa definitivă a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Trofeul Calităţii: 2 ani de închisoare cu executare.