„Aș interzice prin lege acest contact al copiilor cu politicianul în astfel de situații publice, în care se dorește de fapt un singur lucru: promovarea politicianului ca om cu suflet bun și luminos și generos!”, consideră CTP.

Premierul Ludovic Orban a fost în vizită, vineri, la o fabrică privată din Târgu Lăpuș care produce măști, halate și combinezoane iar ultimul produs al firmei sunt măștile pentru copiii între 5 și 12 ani. Doi copii preșcolari îmbrăcați în costume populare, unul dintre ei având mască de protecție pe față, au venit la premier și i-au oferit câte o cutie cu asemenea măști.

„Nu pot să-mi reprim o reclamă care îmi vine în cap privind aceste imagini: Pușcă semiautomată cu recul redus, marca Măgăruș, pentru copii până în 10 ani. I-a luat pe bieții copiii ăia, i-a îmbrăcat cu altiță, cu râuri, cu ie, în costum popular și au venit la premier și la acești părinți ai poporului pe care îi vedem aici. Cine le dă voie să folosească copiii în astfel de operațiuni de imagine? De ce copii? Până acum nu l-am văzut pe Orban niciodată cu copii, nu-mi amintesc. Și ce s-au gândit, că tot sunt acum PNL-ul în campanie de recuperare de imagine? Hai, domnule, să punem și noi copii!”, a comentat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Dacă nu a fost o acțiune gândită de PNL, ci o inițiativă a patronilor firmei respective, CTP spune că Ludovic Orban ar fi trebuit să refuze. „De ce trebuie aduși ei aici cu masca pe figură? Ca să arate legătura strânsă dintre conducerea de partid și de stat și viitorul României? Este genul de mesaj care îndulcește, care edulcorează imaginea șefului politic”, a mai spus gazetarul.

Jurnalistul a continuat argumentația. „Întotdeauna folosirea copiilor trezește un reflex instinctiv în orice om sau aproape în orice om, așa cum, de pildă, dacă folosești boala unui copil, din punct de vedere politic, efectul este garantat. Nu rezistă nimeni la așa ceva, să vezi un copil care suferă din pricina bolii, din pricina sărăciei. Or, exact asta au făcut aici: au adus copiii cu măști pe față. Masca este o hermeneutică a bolii. Ții masca pe față pentru că ai putea fi bolnav, dacă nu cumva chiar ești, și ai putea să te infectezi. Dacă înlocuiam masca cu un medicament… masca ce este? este un soi de medicament, este un mijloc de prevenție al bolii… hai să înlocuim masca cu o pastilă, dacă aduceam copiii în cadru și făceam reclamă pastilei, bine era?”

Cristian Tudor Popescu a amintit de fostul premier Viorica Dăncilă, care a trecut prin mai multe episoade similare în care au fost implicați copii.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

„Când declara, în ultimele zvâcniri ale campaniei, că a dus copii autiști la vila ei de la mare să-i îngrijească, poate totuși mai ciupește un procent. Dăncilă a depășit orice închipuire în a folosi copiii. Vă amintiți și aia cu meditațiile, când spunea: eu dădeam meditații copiilor săraci. Și pe urmă, când s-a văzut câtă matematică știa ea, a început să spună: domnule, de fapt nu luam niciun ban, erau copiii unor prieteni. Mai lipsea să spună că erau copiii atât de săraci cu duhul, încât putea să le dea meditații chiar ea, că oricum nu înțelegeau nimic”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI