Kathryn Mayorga, în vârstă de 34 ani, a afirmat într-o plângere depusă în statul Nevada că Rolando a sodomizat-o cu forţa, pe 13 iunie 2009, şi a exercitat presiune pentru a o face să semneze un acord financiar care o obliga să păstreze tăcerea, potrivit Daily Mail.

Imaginile care au apărut recent în presa străină au fost filmate în aceeași noapte a presupusului viol, cu câteva ore înainte ca Ronaldo și Kathryn să ajungă într-un apartament de lux al hotelului.

După ce poliția din Las Vegas a anunțat că a redeschis ancheta în care el este acuzat de viol, Ronaldo a transmis un mesaj public în care respinge acuzațiile care i se aduc. „Fake news”, a afirmat duminică atacantul clubului italian Juventus Torino, într-un scurt mesaj video, în limba engleză, postat pe contul său de Instagram.


Radu Umbreș, antropolog român cu masterat la Oxford: „Natura nu se votează la referendum”


Urmărește-ne pe Google News