De Crăciun, Cristina Cioran ajungea cu fiica sa la spital, după ce micuța a fost testată pozitiv cu COVID-19. Ele au stat două zile la spitalul din Medgidia, după care au fost transferate la București. După câteva zile petrecute în spital, acestea au fost externare. Sâmbătă, pe 8 ianuarie, Cristina Cioran a ajuns din nou la spital cu fiica sa.

Ema are 6 luni și s-a născut prematur. Vedeta s-a speriat atunci când a văzut că fiica ei nu mai poate să respire. Diagnosticul pus de medici a fost bronșiolită. În prezent, fetița se simte bine, iar Cristina Cioran o îngrijește foarte bine.

„Cu stupoare am aflat că spitalul Covid din Constanța nu mai există. Spital Covid era doar la Medgidia. Acolo odată ajunse eram singurele paciente de pe etaj, era și Crăciunul. Eu seara la Medgidia eram negativă, culmea. A doua zi, am ieșit pozitivă. La Medgidia am stat două zile. Am cerut transfer la București, la «Grigore Alexandrescu». Pe 29 ne-au externat!

Pe 8 ianuarie copilul nu putea să respire! Iar m-am dus la spital. Pac fă iar bagajul de internare…avea o bronșiolită, s-ar părea. Din fericire, acum e bine! Ema va face peste o săptămână șase luni. E zdrahoaică. Recuperează”, a declarat Cristina Cioran în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cristina Cioran și fiica ei au avut COVID-19

Cele două au ieșit din carantină pe data de 7 ianuarie, iar pe 8 ianuarie au ajuns din nou la spital. Cristina Cioran și fiica sa au fost testate pozitiv cu COVID-19, în timp ce tatăl fetiței a ieșit negativ.

„Eram la mama, la Constanța. Totul fusese așa frumos. Pe la prânz, fetița a început să respire greu. Am urcat-o în mașină și am dus-o la spital”, spunea Cristina Cioran în timp ce se afla în spital.

 
 

Urmărește-ne pe Google News