Simpatica blonda Cristina Rus, fosta componenta a formatiei Blondy, este ultima vedeta intrata in randul colegilor de breasla care au diverse afaceri in domeniul imobiliar.

Pe langa muzica si televiziune, Cristina Rus, fosta “jumatate” din duoul de mega-succes intitulat Blondy, pare sa-si fi gasit o noua pasiune: afacerile imobiliare.

In urma cu aproximativ doi ani cantareata si-a cumparat un teren de 600 de metri patrati in Cluj, orasul sau natal. Achizitia i-ar putea aduce vedetei, spre invidia multora din colegii ei de breasla, un profit deloc de neglijat  daca isi va pune curand planul in aplicare. De ceva timp prin lumea muzicala se zvoneste ca blonda ar fi din ce in ce mai tentata sa construiasca acolo un bloc cu doua etaje, iar mai apoi sa inchirieze apartamentele din acesta pe bani frumosi si sa scoata un profit de invidiat. Se pare ca vedeta mai are nevoie de ceva timp pentru a rezolva aceasta problema si pentru a pune la punct ultimele detalii ale inceperii constructiei. Ba mai mult, cand blocul cu doua etaje va fi gata – si care probabil ca nu va detine mai mult de 8 locuinte –  solista are de gand sa-si mute si parintii intr-unul din noile apartamente, pentru ca acestia sa poata supraveghea cu atentie afacerea fiicei lor.

Nu e singura vedeta atrasa de „imobiliare”

Pe langa faptul ca se bucura de popularitate si castiga o multime de bani din meseria de baza pe care o practica, fie cea de prezentator tv sau de artist si nu numai, vedetele noastre prefera sa obtina profit si din altceva. Astfel, acestea investesc in fel si fel de afaceri, care mai de care mai rentabile. Daca nu isi deschid cluburi, restaurante sau diverse magazine, firme de constructii sau case de moda, atunci pentru majoritatea cunoscutilor din lumea mondena o afacere cu imobiliare este intotdeauna binevenita. De ce? Pentru ca este nesperat de profitabila.

Radu Moraru, vedeta postului de televiziune B1, a investit, la randul sau, multi bani si mult timp in imobiliare. Eforturile sale au meritat, caci afacerile i-au mers foarte bine. “Nasul” si-a investit economiile intr-un hotel de 4 stele, construit in Brasov si pe care l-a denumit “Nasul si prietenii”.

Irina Nicolae, fosta componenta a trupei A.S.I.A., e si ea patroana unei agentii imobiliare, care are sediul in Bucuresti si care dupa cate se pare merge foarte bine. Irina e extrem de multumita de aceasta afacere pe care o conduce si chiar vrea sa o dezvolte.

Dan Negru a facut investitii imobiliare in Cluj, orasul sau natal, si in Bucuresti. Ultima investitie a vedetei de la Antena 1 este pe cale sa se finalizeze in Timisoara – o cladire cu birouri de inchiriat pentru firme, ce l-a costat aproape 300.000 de euro, dar profiturile pe care i le va aduce lui Negru vor fi de invidiat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News