Acum vreo zece zile, Cristina Spătar a rămas fără geantă în timp ce se juca cu copilul într-un spţiu de joacă destinat celor mici. Vedeta avea poşeta agăţată pe mânerul căruciorului copilului. În urmă cu câteva zile, Cristinei i-a fost înapoiată geanta.
„Nu mi-a venit să cred când, într-o zi, a venit la hotelul unde am stat un domn, întrebîndu-mă dacă aceea este geanta care mi-a fost sustrasă. Mi-a povestit că a găsit-o pe domeniul dumnealui, în apropiere de locul unde eram noi cazaţi, în timp ce cosea iarba. În afară de cosmetice şi bani, nu lipsea nimic. Erau toate actele, chiar şi portofelul, dar gol. Ne-a impresionat mult gestul”, a declarat artista pentru Ziarul Naţional.