Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. De-a lungul carierei, vedeta a avut sute de roluri, cupletele sale la Teatrul Tănase bucurând generații după generați de spectatori care abia așteptau să o vadă pe scenă.
Devenită actriță de comedie, Cristina Stamate mărturisea că a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar n-a fost să fie. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase, glumele ei și chipul extrem de expresiv ajungând rapid la sufletele spectatorilor.
De asemenea, actrița a făcut rolurile remarcabile și în cinematografie, printre filmele sale de succes numărându-se „Grăbește-te încet”, din anul 1981, și „Secretul lui Bachus”, realizat în anul 1984.
Cristina Stamate a murit. S-a măritat virgină
Vedeta s-a măritat la vârsta de 20 de ani și a fost căsătorită cu actorul Dan Ivănescu, mai mare ca ea cu șapte ani, timp de 11 ani. S-a căsătorit virgină.
„Când m-am măritat, eram inocentă. Nu știam nimic, timp de trei luni am învățat”, spunea actrița.
“Mama mea zicea tot timpul să rămnn cuminte și să mă mărit ca o fată cuminte, îi era frică să nu mă îndrăgostesc de vreo hahaleră care să-si bată joc de mine. M-am maritat la 19 ani domnișoară, nu fac parte din categoria celor care se trezesc repede… Am vrut rochie scurtă. Se purta mini și mi-am facut mini”, povestea vedeta într-un interviu pentru Acasă TV.
Cristina Stamate a murit cu regretul că nu a avut copii
Artista a avut o legătură specială cu mama ei, pe care a iubit-o enorm. De altfel, aceasta a fost care a îndemnat-o să facă un copil, însă Cristina Stamate n-a experimentat niciodată rolul de mamă.
“Mama mea a fost orfană și și-a dorit să nu le lipsească absolut nimic copiilor ei și să aibă toate lucrurile pe care ea doar le-a visat, și le-a dorit și nu le-a avut. Când a murit mama mea, am avut senzația că s-a dărâmat zidul de care mă sprijineam. Pâna atunci am știut că pot să mă bat cu toată lumea, că nu mă poate învinge nimeni pentru că mă sprijineam de ea”, mai afirma vedeta.
“Îmi spunea: ”Ca să nu rămâi singură pe lume, fă un copil și ți-l cresc eu”. A zis că nu trebuie să fii măritată. Părea așa de modernă în gândire. ”Să nu te uiți la lume, nu contează”. Chiar nu contează, nici nu te întreabă nimeni”, își amintea ea.
Cristina Stamate a murit. A suspinat după Ștefan Bănică Senior
Actrița de comedie a dezvăluit că a fost îndrăgostită de unul dintre marii actori ai României, Ștefan Bănică Senior.
“Unul dintre primele suspine de amor, cred că mă îndrăgostisem într-un fel de Ștefan Bănică Senior și cred că odată i-am trimis o carte poștală. Viața a făcut să ne întâlnim și să jucăm în aceleasș spectacole și i-am marturisit lui Stefan. De atunci, de câte ori ne vedeam în spectacole, venea lângă mine și îmi șoptea la ureche: ”Vaporul e afară. Când terminăm, te iau și fugim în lume” ”, mărturisea Cristina Stamate.
Cristina Stamate a murit. A fost operată pe cord
În ianuarie 2015, vedeta a trecut prin momente extrem de dificile. A fost operată pe cord deschis din pricina faptului că a fost diagnosticată cu insuficiență mitrală. Intervenția chirurgicală a durat șase ore.
„Am împrumutat nişte bani, dar e alegerea mea că am făcut operaţia la o clinică particulară. Eu am ales, pentru că ştiam că la un spital de stat totul e la grămadă. Nu am fost nevoită să mă întorc la teatru, ci mi-am dorit să fac asta. Am ştiut cât costă. Aveam nişte bani puşi deoparte pentru zile negre şi atunci am avut prieteni buni care mi-au dat bani care nu mi-au pus condiţii. Mi-au spus să le dau banii când pot”, spunea vedeta.