„Nu avem nevoie de ajutor să gestionăm relaţiile noastre cu SUA şi comunitatea internaţională”, a declarat premierul israelian pe marginea unei reuniuni de la Tel Aviv a cabinetului său de război.

„Luăm propriile noastre decizii, inclusiv în cazul în care nu există un acord cu prietenii noştri americani”, a adăugat Netanyahu.

Conform acestuia, Israelul apreciază „mult” ajutorul american, „susţinerea în termeni de armament, în instituţiile internaţionale, trimiterea de trupe în regiune”.

Declarația care l-a nemulțumit pe Netanyahu

Aceste afirmaţii par să-i răspundă ministrului israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, care a denunţat, într-un interviu acordat duminică publicației The Wall Street Journal, politica în regiune a preşedintelui american Joe Biden.

„În loc să ne aducă toată susţinerea sa, Biden se ocupă de furnizarea de ajutor umanitar şi de carburant (în Fâșia Gaza), care merge la Hamas”, a susținut Ben Gvir.

„Dacă (Donald) Trump era la putere, conduita SUA ar fi fost complet diferită”, a mai declarat ministrul israelian.

SUA impun sancțiuni împotriva unor coloniști evrei din Cisiordania, Blinken merge din nou în Orientul Mijlociu

SUA, principalul aliat al Israelului, sunt criticate în lumea arabă, dar şi pe plan intern, pentru sprijinul lor neabătut militar şi diplomatic pentru Israel. Washingtonul afirmă totuşi că vrea să diminueze consecinţele războiului asupra civililor din Fâşia Gaza.

SUA au anunţat săptămâna trecută sancţiuni împotriva a patru colonişti israelieni acuzaţi de violenţe împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată. Ministrul israelian al securităţii naţionale trăieşte el însuşi într-o astfel de colonie israeliană.

Polemica intervine în contextul în care secretarul de stat american, Antony Blinken, aşteptat în regiune în zilele următoare, ar urma să facă presiune pentru eliberarea ostaticilor ţinuţi captivi în Gaza de către Hamas şi de aliaţii săi, în schimbul unei pauze în ofensiva israeliană din enclava palestiniană, potrivit Departamentului de Stat.

Conform autorităţilor israeliene, 132 de ostatici continuă să fie sub controlul Hamas, din care 27 ar fi morţi.

Blinken se va deplasa în Qatar şi Egipt, principalii mediatori ai crizei din Orientul Mijlociu, precum şi în Israel, Cisiordania şi în Arabia Saudită.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News