La fel ca personalul medical, care e în prima linie de luptă cu COVID-19, la fel ca polițiștii, factorii poștali și angajații firmelor de salubritate, angajații din supermarketuri au fost clasificați ca esențiali de autorități de la începutul crizei.
Am fost invizibilă până acum. Brusc, sunt importantă.
Charlotte Gilgallon, angajată supermarket:
Charlotte este una dintre mulții, foarte mulții lucrători din magazinele care comercializează produse esențiale și care nu au fost închise în carantină.
Cinci sau șase zile pe săptămână, de la 4 dimineața până la 12.00, e în magazin, expusă la pericolul infectării cu SARS-COV-2.
Nu poartă mască – numai colegii de la casele de marcat primesc -, ci doar mănuși și face mari eforturi, după ce ușile magazinului se deschid, iar clienții intră, să mențină distanța regulamentară față de fiecare persoană din incintă.
A cedat nervos în martie. Atunci a fost vârful cumpărăturilor “de panică”
Charlotte era casier când a început criza COVID. Când lumea a-nceput să cumpere, speriată, tot ce putea. Conserve, mâncare congelată și multă, multă hârtie igienică. Coșuri pline cu vârf, rafturi golite, cozi infernale, oameni nervoși.
Fusesem în vacanță, iar când m-am întors, lumea era complet schimbată. Clienții urlau, nu mai ascultau indicațiile șefilor de magazin, ne vorbeau urât… A fost șocant. Am cedat nervos într-una din zile, când am ajuns acasă.
Charlotte Gilgallon:
Tânăra a postat pe Facebook un filmuleț în care povestește, plângând, o pățanie din magazin: o femeie a certat-o că poartă mănuși, spunându-i că astfel nu se protejează, ci, din contră, ar pune pe toată lumea în pericol:
După impunerea carantinei, pe 23 martie, oamenii s-au mai liniștit, iar “comportamentul lor față de noi s-a schimbat”, spune tânăra.
A fost foarte straniu. De la urlete și lipsă de respect, am ajuns să fim lăudați și aplaudați pentru ce facem.
Charlotte Gilgallon:
După câteva zile de coșmar la casa de marcat, Charlotte a cerut să fie mutată și se ocupă acum de comenzile plasate online de clienții magazinelor.
La 4 dimineața, când intră în tură, preia comenzile și începe să umble printre rafturi pentru a aduna produsele și a le pregăti de livrare.
De la 8 dimineața ușile se deschid, așa că jumătate de tură, Charlotte face slalom nu doar printre rafturi, ci și printre clienții din magazin.
Vin în contact cam cu 300 de persoane într-o zi. Încerc să mă protejez cât pot, dar fără mască…
Charlotte Gilgallon:
Reguli stricte acasă, ca să nu-și îmbolnăvească familia
În lipsa distanțării sociale, aproape imposibilă pentru ea la locul de muncă, Charlotte trebuie să urmeze un ritual strict acasă. Pași mici, dar foarte importanți pentru siguranța familiei sale.
Când ajunge acasă, tânăra:
- își lasă încălțămintea în fața ușii;
- își bagă toate hainele în mașina de spălat;
- intră imediat la duș și se spală din cap până-n picioare.
În acest timp, mama ei are grijă să dezinfecteze tot ce Charlotte a atins de când a intrat în casă.
Deocamdată, slavă Domnului, rutina asta funcționează. Suntem toți din casă bine. Mi-e foarte teamă să nu-mi îmbolnăvesc familia, mă apasă treaba asta, însă nu pot să renunț la serviciu, e singurul meu venit. Noroc că ai mei mă susțin.
Charlotte Gilgallon:
Dincolo de teama de COVID, tânăra simte și-un pic de mândrie. E mândră că este utilă într-o situație dificilă.
Sper ca, după ce toate astea vor fi trecut, lumea să nu uite că putem fi și altfel, că ne putem purta frumos unii cu ceilalți, că putem da dovadă de compasiune, de înțelegere.
Charlotte Gilgallon:
Foto: Hepta